Filmul „Țara moartă” de Radu Jude proiectat la Paris

Proiecția filmului documentar„Țara moartă” de Radu Jude va avea loc joi, 14 noiembrie 2019, ora 19.00, la Memorial de la Shoah, în cadrul „Lunii filmului documentar” de la Paris.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Paris, îl are ca invitat pe Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România şi consilierul pe probleme de istorie al filmului, și va fi moderat de Ariel Schweitzer, istoric de cinema şi critic .

Acest extraordinar eseu derulează în paralel o serie de fotografii făcute într-un mic oraş din România în anii 1930-1940 şi extrase din jurnalul lui Emil Dorian, medic evreu în România aceleiaşi perioade. Banda sonoră povesteşte ceea ce fotografiile nu pot arăta : creşterea antisemitismului și persecuţia evreilor în Romania.Documentarul are 83 de minute si a fost produs deHI Film Production în anul 2017.

Cea de-a 20 ediție a „Lunii filmului documentar” se desfașoară în perioada 1-30 noiembrie 2019 la Paris și este o manifestare de amploare care cuprinde350 de cinematografe,700 de biblioteci și mai bine de 100 de școli, colegii, licee și universități, în peste 500 institute culturale și asociații . Proiectul derulează expoziții, ateliere, colocvii, concerte și mese rotunde în 2000 de locații partenere din întreaga lume.

http://www.moisdudoc.com/