CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ
ISTORIE, CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN EUROPA DE SUD-EST
ediţia a XI-a, Chişinău, 21-23 aprilie 2010
HISTORY, CULTURE AND CIVILIZATION IN SOUTHEASTERN EUROPE
11TH edition of the International Academic Conference
Chişinău, April 21-23, 2010
Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, organizează, în parteneriat cu Asociaţia Tinerilor Istorici din Republica Moldova, cea de-a XI-a ediţie a Conferinţei Internaţionale "Istorie, Cultură şi Civilizaţie în Europa de Sud-Est", care va avea loc la Chişinău, în perioada 21-23 aprilie 2010.
Conferinţa a devenit deja o tradiţie în mediul academic regional, fiind un factor stimulator pentru tinerii istorici din Moldova şi facilitând, totodată, comunicarea academică între specialişti din diverse state europene.
Lucrările conferinţei sunt organizate pe două ateliere: I. Cercetarea şi predarea Holocaustului şi II. Studierea regimurilor totalitare.
La sesiunile de comunicări sunt invitaţi istorici de prestigiu din ţară şi de peste hotare: Dennis DELETANT (University Colledge of London), Armin HEINEN (RWTH-Aachen), Antonio NADAL (Universidad de Malaga), Adrian CIOROIANU (Universitatea din Bucureşti) şi Igor CAŞU (Institutul de Istorie, Stat şi Drept al A.S.M. - Chişinău), Ion VARTA (Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova). De asemenea, la lucrări vor participa cercetători din partea institutelor de profil din România: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Institutul Român de Istorie Recentă, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol", Centrul de Istorie a Imaginarului.
Program (vezi anexa).