Concert susținut de ansamblul Contempo la Paris, dedicat eroilor care au luptat în Primul Război Mondial

Pentru a marca 100 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Institutul Cultural Român de la Paris organizează un concert extraordinar al ansamblului Contempo, dedicat eroilor războiului, vineri, 18 noiembrie 2016, la ora 20.00, în Sala Turenne a Muzeului Armatei din Paris - Hôtel des Invalides. Special pentru această seară comemorativă, muzicienii Mihaela Smolean (vioară), Alexandra Paladi (vioară), Teodor Coman (violă), Radu Nagy (violoncel) și Cristian Niculescu (pian) au ales să introducă în repertoriu lucrarea Trio în la minor, pentru vioară, violoncel și pian (1916) a cunoscutului compozitor de origine română George Enescu, de la a cărui naştere se împlinesc 135 de ani.

Ansamblul Contempo a fost înființat în anul 2002 la Filarmonica din Berlin. Repertoriul din cadrul concertului organizat la Paris va fi dedicat în întregime centenarului Primului Război Mondial. Întregind repertoriul, cei cinci muzicieni au să mai interpreteze Cvartet pentru vioară, violoncel, violă şi pian a compozitorului Eduard Caudella și Cvintet pentru pian şi corzi, operă semnată de Gabriel Pierné. Eduard Caudella, compozitor, violonist, profesor, dirijor şi critic muzical, a fost primul profesor al lui George Enescu, iar Gabriel Pierné un prieten al compozitorului român, căruia i-a dirijat prima oară Simfonia a 3-a, în 1921.

ANSAMBLUL CONTEMPO

Mihaela Smolean (vioară)

Studii la Liceul „G. Enescu" și Academia de muzică din București. În anul 1993 a devenit membru al Orchestrei Naționale d'Ile de France. Din anul 1996 este violonistă în Orchestre Philharmonique de Radio France. Deține numeroase premii naționale și internaționale. Concerte ca solistă în Franța, Spania și România. Înregistrări și turnee în compania Orchestrei Naționale Radio București.

Teodor Coman (violă)

Studii la Liceul „G. Enescu" și Academia de muzică din București. Deține numeroase premii naționale și internaționale. Trăiește la Paris din anul 1990, când a devenit solo-violist al orchestrei Orchestre National d'Ile de France. Din anul 1994 este solo-violist în Orchestre National de France. Este activ ca solist cu numeroase orchestre din România și Franța și ca membru al formațiilor de cameră Trio à Cordes de Paris și Arpeggione-Quartett.

Radu Nagy (violoncel)

Studii la Liceul „G. Enescu" și Academia de muzică din București. Trăiește din anul 2000 la Parma, unde este solo-violoncelist la Orchestra Simfonica di Regio Emilia di Parma. În perioada 1995-2000 a fost membru al cvartetului de corzi Lipatti, cvartet afirmat în America și câștigător al unor concursuri internaționale de renume, printre care de menționat Dimitri Shostakovich String Quartet Competition, Sankt Petersburg și Fischoff Chamber Music Competition, South Bend Indiana.

Cristian Niculescu (pian)

Studii la Liceul „G. Enescu" și Academia de muzică din București. Trăiește din anul 1992 la Berlin și concertează în săli de concert renumite, precum filarmonicile din Berlin, München și București, Konzerthaus Berlin, casele de radio din Danemarca, Germania, România, iar printre altele ca solist cu Orchestele Cleveland Chamber Symphony, Orchestra Filarmonicii „G.Enescu" și Orchestra Națională Radio București. Ca partener de muzică de cameră este foarte solicitat și prezent la numeroase festivaluri internaționale de prestigiu.

Alexandra Paladi (vioară)

Studii la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu"», apoi la Conservatorul Richard-Strauss din Munchen, în Germania. Va absolvi masteratul la secţia vioară clasică la Universitatea de Arte din Berlin, în clasa Profesoarei Viviane Hagner. Încă din timpul studiilor participă la competiţii de vioară, naţionale şi internaţionale : concursul "George Enescu" şi "Garabet Avachian". În anul 2003 este finalista concursului "Jeunesse Musicale" din Bucureşti. În 2005 pleacă în turneu prin Europa, concertând în Austria, Slovenia, Italia şi Ungaria. Concertează cu regularitate în sălile Muzeului George Enescu, Ateneului Român din Bucureşti, precum şi la Filarmonica din Munich. Este de asemenea prezentă în ansamblurile de muzica de cameră din Berlin, fiind des invitată şi la postul de televiziune român internaţional.