Joi, 16 aprilie 2009, de la ora 19, la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38) va avea loc avanpremiera filmului Tache, o producţie Domino Film, în regia lui Igor Cobileanschi.
La eveniment vor fi prezenţi actorii din rolurile principale – Mircea Diaconu, Constantin Drăgănescu, Mara Nicolescu, Gabriel Spahiu şi Radu Gabriel, producatorul Cristian Comeagă şi echipa filmului.
Proiecţia va fi urmată de o conferinţă de presă.
Tache este povestea unui gropar de 61 de ani care află că mai are doar două luni de trăit. În acest moment crucial descoperă că, în sfârşit, îşi doreşte ceva de la viaţă: o înmormântare fastuoasă în centrul cimitirului, unde pusese ochii pe un loc de veci superb poziţionat. Bani pentru înmormântare are, prieteni care să îl plângă găseşte, aşa că pune la punct detaliile cu firma de servicii funerare de lux a oraşului: cruce mare, sicriu ecologic, multe coroane de flori şi proaspăt achiziţionatul dric al lui Lady Di. Totul decurge conform planurilor sale până în clipa în care groparul află ca locul de veci mult visat a fost dat altcuiva.
Mara Nicolescu (autoarea scenariului):„Sunt ipohondră şi mi-e foarte frica de moarte. Am vrut să scriu o poveste la care să râd şi să uit de spaima mea."
Mircea Diaconu, (interpretul lui Tache): „Este un personaj care m-a tentat pur si simplu. În lumea asta plină de divertisment şi grotesc profesional, am încercat să-mi trec personajul prin filtrul profesional pe care l-am învăţat în anii '60".
Cristian Comeagă (producătorul): „Tache e o comedie altfel faţă de ceea ce am făcut până acum. E o comedie de-a-ndoaselea, nu e o comedie neagră, pentru că nu are cruzimea care e de multe ori ingredientul principal într-o astfel de comedie. Este evident ironică, dar foarte umană, pentru ca asta aduce în primul rând actorul Mircea Diaconu – elementul uman".