- 9 June 2017 - 18 June 2017
- Etichete Sibfest 2017 Festivalul international de teatru de la sibiu Sibiu Teatru Icr Institutul cultural roman
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) este cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi primul ca amploare şi importanţă din lume. potrivit directorului Constantin Chiriac, care conduce și Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu.
Cea de-a XXIV-a ediţie a festivalului propune un program care va aduce în orașul de pe Cibin peste 2850 de artiști din peste 70 de ţări vor prezenta peste 500 de evenimente în 67 de spaţii de joc, aşteptând zilnic peste 65.000 de spectatori. Companii de renume din domeniul artelor spectacolului, regizori români şi străini, critici, operatori din turismul cultural local şi regional, operatori culturali străini, zeci de mii de spectatori din comunitatea locală, regională şi internaţională se întâlnesc la Sibiu pentru a întregi pe parcursul a zece zile, sărbătoarea Thaliei.
Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care în acest an se desfăşoară în perioada 9-18 iunie, sub genericul „Iubire”, îi are ca invitaţi de marcă pe celebrul dansator şi coregraf american Mikhail Baryshnikov, artistul avangardist Robert Wilson şi regizorul Varely Fokin.
Parteneriatul dintre Sibfest şi ICR a creat reale şanse legate de promovarea, în ţară şi mai ales înafară, a artelor scenei, prin interrelaţionare culturală, prin prezentarea şi aducerea unor trupe şi artişti de excepţie, dar şi a criticilor, producătorilor, distribuitorilor şi reprezentanţilor unor festivaluri internaţionale de teatru. A fost creată o platformă de conexiuni culturale naţionale şi internaţionale.
Institututul Cultural Român s-a dovedit un partener important al festivalului, acoperind cheltuieli legate de coorganizarea și prezentarea unor spectacole. Ca la fiecare ediție, ICR sprijină o serie de proiecte, traduceri, spectacole din cadrul FITS, printre care: „#EMOJIPLAY“ (16 iunie, Teatrul Gong), "Aglaja" (10 iunie, Teatrul Gong), "All over your face Reactor de creatie si experiment" (16 iunie, Teatrul Gong), "In adancuri" (12 iunie, Fabrica de Cultură), "O mie de motive" (15 iunie, Teatrul Gong), "Soldatul de ciocolata" (9 iunie, Sala Thalia), "Frig" ( 13 iunie, Teatrul Gong), "Variatiunile Goldberg" (14 iunie, Biserica Romano-Catolica), "Creditul" (14 iunie, Teatrul Gong), "In largul mării" (17 iunie, Teatrul Gong), "Migraaaaanti" (9 iunie, Teatrul Gong), "Desteptarea primăverii" (11 iunie , Fabrica de Cultură). De asemenea, ICR sprijină traducerile, proiectele literare și artistice realizate de Bogdan Georgescu, Eugen Jebeleanu, Raluca Rădulescu, Camelia Oana, Elena Richard, Alexandra Stoicescu, Mirella Patureau.
Ca în fiecare an, în cadrul Festivalului se vor publica un număr considerabil de volume, printre acestea o antologie de texte pe tema festivalului şi o antologie de piese contemporane ce sunt prezentate în secţiunea spectacole-lectură. Ambele volume conţin texte bilingve. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a creat deja o tradiţie de eveniment teatral internaţional, într-o comunitate care ştie deja că festivalurile (de teatru, jazz, folclor, foto şi film) pot îmbunătăţi calitatea vieţii, a educaţiei, a economiei locale şi a prestigiul local.
FITS oferă cadrul propice pentru crearea de parteneriate culturale între instituţii de învăţământ superior de artă teatrală şi management cultural din România şi din state membre ale Uniunii Europene și artiști consacrați din domeniul artelor spectacolului. Printre școlile care vor fi prezente la Sibiu în acest an sunt: Academy of Performing Arts in Bratislava, Academy of Music and Performing Arts in Brno, Brown University, Yale University, The National Academy of Theatre and Film Arts, Sofia, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Chișinău, Kaposvar University - Faculty of Arts, Freiburger Schauspielschule, Leeds Becket University, Moncton University, The Academy of Arts in Osijek, Pace University, Suffolk Comunity College, The Aleksander Zelwerowicz National Academy of Dramatic Art in Warsaw, The Central Academy of Drama in Beijing, The University of St. Mark & St. John Plymouth England, Universitatea de Arte Tg Mureș, Universitatea „Babes Bolyai” Cluj Napoca, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I. L. Caragiale” și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Prin Sezonul de ateliere se oferă studenţilor şi cadrelor universitare, precum și tinerilor profesionişti români şi străini din domeniul artelor spectacolului, posibilitatea unui schimb activ, la cel mai înalt nivel, de informaţie şi de aplicaţii practice realizate împreună cu unii dintre cei mai importanţi specialişti ai lumii, din domeniile artei actorului, a regiei de teatru, criticii teatrale, scenografiei, managementului şi marketingului de eveniment cultural.
În respectul excelenței pe care Festivalul a propus-o de-a lungul timpului, s-a dezvoltat la Sibiu o școală doctorală în artele spectacolului și în management cultural, iar această școală a dezvoltat împreună cu 19 din cele mai importante universități ale lumii o platformă de doctorate exemplare în artele spectacolului și management cultural. Printre parteneri sunt enumerate universități precum: Sorbona, PACE University New York, BROWN University din SUA, University of the Arts London, Leeds Beckett University, precum și Universitatea de Arte din Berlin, 2 mari universități din China, 3 mari universități din Japonia etc.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Naţional "Radu Stanca", Primăria Municipiului Sibiu, Ministerul Culturii, diverşi sponsori din sectorul privat. Festivalul se află sub patronajul Preşedinţiei României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. De asemenea, festivalul este sprijinit de parteneri şi numeroase structuri internaţionale, precum Institutul Adam Mickiewicz, Institutul Polonez, Institutul Ceh, Institutul Cervantes, British Council, Goethe Institut, Serviciul Cultural al Ambasadei S.U.A, Institutul Confucius ș.a.
Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: 29 mai – 2 iunie, de la ora 9:00 – 20:00; sâmbătă și duminică, 3 și 4 iunie, de la ora 10:00 – 15:00, iar din 5 până în 18 iunie 2017, agenția funcționează în intervalul 9:00 – 20:00.
Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.
Vă așteptăm la Festival!