- 10 October 2018 - 13 October 2018
- Etichete Icr tel aviv Sergiu cioiu Direcția programe prin reprezentanțe și comunități istorice
În perioada 10-13 octombrie 2018 au avut loc, în Israel, trei concerte inspirate din operele compozitorului evreu din România, Alexandru Mandy, în interpretarea lui Sergiu Cioiu, acompaniat de Vlad Creţu şi Cătălin Ene. Turneul a fost organizat de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice a Institutului Cultural Român, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Tel Aviv.
Spectacolele au avut loc la: Ashdod, pe data de 10 octombrie, în Sala Mare a Primăriei; la Tel Aviv, pe data de 11 octombrie, la sediul ICR Tel Aviv; la Haifa, pe data de 13 octombrie, la Sala Matnas Hadar.
La buna derulare a spectacolului de la Ashdod au participat membri ai Clubului Kadima al supraviețuitorilor Holocaustului și ai Filialei HOR (Organizația Reprezentativă a Evreilor Originari din România), condusă de Yoshua Sontag. Graţie acestora, la spectacol au fost prezenţi şi iubitori ai muzicii care au rădăcini românești și care locuiesc în localitățile dimprejur: Kiriat Malakhi, Nethanya, Askelon ș.a.
Prezentarea carierei lui Sergiu Cioiu, a activității sale de interpret, actor și compozitor, a prieteniei sale artistice cu compozitorul Alexandru Mandy (de origine evreiască și foarte apreciat în Israel), dar și a cărții publicate în colaborare cu Pușa Roth, promovată de Radio România Cultural (Nu știm aproape nimic) a fost asigurată, la toate cele trei spectacole, de ICR Tel Aviv, prin vocea directorului adjunct, Cleopatra Lorințiu.
A fost subliniat, astfel, faptul că prin aceste recitaluri se face apel deopotrivă la resorturile nostalgiei (cântecele anilor 1970 sunt readuse celor care poartă amintirea acelei perioade din muzica românească), la tezaurul de idei al poeziei românești de mare valoare (prin versurile unor Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Miron Radu Paraschivescu sau Romulus Vulpescu), dar și la noul chip al muzicii lui Sergiu Cioiu: compoziții proprii, propensiune spre jazz, spre café concert, spiritul teatrului, muzica poetică de valoare artistică.
Recitalul din sediul ICR Tel Aviv a reunit și scriitori, poeți, autori și textieri precum scenaristul Alexandru Andy, care au întreținut un dialog viu cu protagonistul, conturând o adevărată cronică densă, convivială și emoționantă a unei epoci și a unui gen din muzica românească.
Sergiu Cioiu este un cântăreț și actor, absolvent al I.A.T.C. „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Din 1964, a fost actor al Teatrului Satiric Muzical „Constantin Tănase” din București, și cotat ca un apreciat interpret de cântec poetic. În august 1965, selecționat de Bruno Coquatrix, este remarcat pe scena Teatrului Olympia din Paris. În cunoscuta revistă Le Figaro, Sergiu Cioiu a fost comparat cu Yves Montand (din perioada tinereții) şi cu Marcel Mouloudji.
Din anul 1966, Sergiu Cioiu îmbrățișează o carieră de artist independent, interpretând pe diferite scene din România, din Europa (Franța, URSS, Polonia, Belgia, Olanda) și din Israel. Între 1971 și 1975 este actor al Teatrului de Operetă din București. Din 1975, e titularizat profesor de actorie pentru învățământul artistic. Până în 1982, este profesor al Școlii Populare de Artă din București, la catedrele de actorie și canto. În această perioadă înființează Teatrul de hârtie, un teatru-studiu bazat pe dramatizări din poezia românească.
În anul 1982 părăsește țara împreună cu familia și se stabilește mai întâi în Franța, apoi în Canada, la Ottawa. În Canada, ţine ateliere de artaactorului, la University of Ottawa, colaborează cu Teatrul Municipal din Hull (Théâtre de l'Île),continuă o activitate de actor, interpret de cântec și poezie.Din 2015, Sergiu Cioiu revine anual în România, cu recitaluri de poezie și muzică.
Spectacolul „Sergiu Cioiu cântă Alexandru Mandy” cuprinde cântece compuse de cunoscutul și iubitul compozitor Alexandru Mandy, precum „Cântecul Vântului”, ce a fost prezentat la Festivalul „Mamaia 1966” de Sergiu Cioiu. Din program menţionăm: Tripticul Brâncuși („Masa tăcerii”, „Poarta sărutului”, „Coloana fără sfârșit”), „Glasul tău” (Maria Tănase), „Locul meu de pe pământ”, „Drum și Dor”, „Cred”, „Îți mulţumesc”, cântece și poeme de Alexandru Mandy, Miron Radu Paraschivescu, Romulus Vulpescu și alții. Muzica este scrisă de Dan Stoian, Alexandru Mandy și Sergiu Cioiu.