- 23 September 2015
- Tags Dezbatere Lucian blaga Institutul cultural roman Film Dorli blaga
Miercuri, 23 septembrie 2015, de la ora 17.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va fi proiectat filmul documentar Tatăl meu, Lucian Blaga, realizat de Iulian Ghervas și Adina Popescu. Proiecția va fi urmată de o dezbatere la care vor participa Dorli Blaga, Adina Popescu, jurnalistă, corealizatoare a documentarului proiectat și Dragoș Popescu, cercetător la Institutul de Psihologie și Filosofie al Academiei Române. Dezbaterea va fi moderată de scriitorul și jurnalistul Dragoș Ghițulete.
Realizatorii filmului Tatăl meu, Lucian Blaga (66') o însoțesc pe Dorli Blaga, fiica marelui gânditor și poet, într-un efort de recuperare a memoriei lui Lucian Blaga și a propriei sale identităţi. Căzut în dizgrație, ca „exponent al regalităţii şi burgheziei“, după instaurarea comunismului, îndepărtat de la catedră și de la Academie, Lucian Blaga și-a trăit ultimii 12 ani angajat ca bibliotecar și lucrând la un roman autobiografic care avea să fie publicat în 1990. Documentarul a fost realizat cu sprijinul Bibliotecii „Lucian Blaga“ din Alba Iulia și al Consiliului Județean Alba.
„Îl iubesc pentru universalitatea lui. Pe Blaga în cultura românească îl aflăm alături de spătarul Milescu, de Cantemir, de Iorga, de Hasdeu, de Pârvan, de Mircea Eliade și de G. Călinescu. E un renascentist și un enciclopedist în stilul lui și la nivelul secolului nostru. E filosof, e poet, e dramaturg, e prozator, eseist, polemist, teoretician, umorist, gânditor esențialist, existențialist și în bună parte, psihanalist.“ – Nicolae Steinhardt
Accesul publicului este liber.