Festivalul Ellas Crean, dedicat artistelor femei, se va desfăşura la Madrid
între 5-31 martie 2019. În cadrul festivalului va avea loc luni 11 martie, la Auditorio del Museo “Reina Sofía”, ora
19:00, un dublu portret componistic Doina
şi Diana Rotaru, două compozitoare românce, mamă şi fiică. Concertul, care
va fi însoțit de o discuție cu compozitoarele, este organizat de Asociația Mujeres en la Música, în colaborare cu Fundația
“Katarina Gurska”, şi este inițiat şi coordonat de flautista Alessandra Rombolà, profesoară de flaut
şi de muzică de cameră a Centrului Superior “Katarina Gurska”. Intrarea este liberă.
Una din cele mai
originalevoci ale muzicii
contemporane europene, Doina Rotaru
(n.1951, Bucureşti) este autoarea a peste 25 de lucrări simfonice, dintre care
3 Simfonii şi 13 Concerte pentru solist şi orchestră, şi a peste 90 de lucrări
camerale, instrumentale şi corale. A fost distinsă cu numeroase premii: premiul
Academiei Române (1986), premiile Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din
România (în 1981, 1990, 1992, 1994, 1997, 2001,2004, 2007, 2011, 2014, 2015)
sau Premiul I la Concursul Internaţional “Gedok-Mannheim” în 1994. Câteva
dintre lucrările sale sunt comenzi ale
Societăţii Române de Radio, Radio France, Radio Graz, Ministerul Culturii din
Franţa, Suntory Hall din Tokyo, şi al unor festivaluri şi ansambluri din
Franţa, Germania, Anglia, Austria, Islanda, Olanda, Polonia, Suedia şi Japonia.
A fost invitată să susţină conferinţe despre muzica sa şi master class-uri de
compoziţie în România, Anglia, Franţa, Germania, Islanda, Italia, Olanda,
Polonia, Suedia şi Japonia. Lucrările ei
sunt interpretate în Europa, Australia, Canada, China, Japonia, Hong-Kong,
Taivan şi America. O parte dintre ele se
regăsesc pe 15 CD-uri, produse de Maguelone, L'Empreinte Musicale şi Nova
Musica(Franţa), MPS Anglia, Sonoton si Gutingi (Germania), Editura
Muzicală, Electrecord şi Editura Societăţii Române de Radio(România),
Stradivarius(Italia), Musik I Syd (Suedia).Doina Rotaru a studiat compoziţia la
Universitatea Naţională de Muzică din
Bucuresti, unde i-a avut ca profesori pe Ştefan Niculescu şi Tiberiu Olah şi
unde a predat peste 20 de ani. (soundcloud.com/doinarotaru)
“Doina Rotaru este un amestec magic de
culori, lumini, sensuri și imagini. Frumusețea ei vine din interior prin muzica
pe care ne-o oferă. Căldura pe care o emană omul dar și creatorul Doina Rotaru
este una specială, de un magnetism aparte. Geometrii speciale, simbolistică,
timp muzical, tradiție,
rafinament, nostalgie și melancolie,
sunt doar câteva dintre cuvintele ce îi pot descrie lucrările.” (Andra Frățilă,
revista MUZICA Nr. 8/2015).
Diana Rotaru (n. 1981, Bucureşti) a scris muzică de
cameră şi orchestrală, muzică pentru spectacole multimedia sau de dans, muzică
de scurtmetraj şi operă de cameră. Creaţia sa explorează direcţii expresive
diferite precum hypnagogia, folclorul imaginar sau umorul. În ultimii ani a
fost implicată în promovarea muzicii noi în România în calitate de director
artistic al ansamblului SonoMania. În
prezent este lector la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti. A studiat
compoziţia cu Ştefan Niculescu, Dan Dediu (UNMB) şi Frédéric Durieux (Conservatorul
Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris). Este deţinătoarea mai multor premii importante printre care Premiul George
Enescu al Academiei Române pentru anul 2008 (pentru lucrarea “Hypnos”), ISCM-IAMIC
Young Composer Award pentru “Shakti” (Vilnius, 2008), Premiul I ex-aequo la
Concursul Internaţional de Compoziţie George Enescu (lucrare de
orchestră – “Corale şi Cutii Muzicale”, 2005 şi lucrare camerală – “Halucinaţii
Gotice”, 2003) sau Irino Prize pentru “Shakti” (Japonia, 2004). I-au
fost acordate rezidenţe de creaţie la Cité des Arts din Paris (bursa George
Enescu, ICR 2007), Villa Sträuli din Winterthur (2011 –
două concerte portret susţinute de ansamblul TaG) şi Viena (2015, cu o bursă
acordată de Austrian Federal Chancellery
şi KulturKontakt). (dianarotaru.net)
Data: 11 martie, ora 19:00
Loc: Auditorio del Museo “Reina Sofía”
Ronda de Atocha, 2, 28012 Madrid
Programul concertului:
Diana Rotaru
Play! pentru flaut şi pian
Solomonarul pentru flaut alto
Debumessquisse pentru pian
tremurcutremur pentru flaut, vioară, contrabas şi pian
Doina Rotaru
Overtime pentru flaut şi shakuhachi
Samaya pentru pian
Crystals pentru flaut şi pian
Il pianto
del ghiaccio pentru
cvartet de flaute
Interpretează:
Alessandra
Rombolà –flaut
Saray
Almazán –flaut
Mirella
Bailón - flaut
César Viana
– Shakuhachi
Benedetto
Boccuzzi – pian
Studenții
Centrului Superior “Katarina Gurska”:
Elena Pérez
Cies – flaut
Isabel Marín
Rayo –vioară
Inés García
Pinilla – contrabas
Marta
Lorenzana García – pian
Dirijor: Alessandra Rombolà