- 23 May 2018 - 24 May 2018
- Etichete Ambasada României la Budapesta Institutul Cultural Român din Budapesta Marcela Sălăgean
Universitatea Andrassy din Budapesta organizează, în zilele de 23 și 24 mai 2018, conferința internațională The Promise of a New Europe: The Paris Peace Treaties of 1919-20 and the International Order in the Interwar Years.
Cercetători importanți din zece țări vor
reflecta din perspectivă contemporană asupra tratatelor de pace elaborate în
vecinătatea Parisului în 1919 care, potrivit președintelui american Woodrow
Wilson, erau menite să asigure expansiunea globală a democrației.
De asemenea,
într-un moment de schimbări semnificative în Europa și dincolo de ea,
conferința își propune să reviziteze evoluțiile politice din perioada interbelică
pentru a extrage lecțiile menite să contribuie la viitorul construcției
europene și al unei ordini internaționale sustenabile.
Printre invitați se
numără Marcela Sălăgean (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), Constantin
Iordachi (Universitatea Central Europeană, Budapesta) şi Stella Ghervas
(Universitatea Newcastle).
Ambasada României la Budapesta și Institutul Cultural Român din Budapesta se află alături de Ambasada Republicii Federale Germania, Ambasada Republicii Austria, Ambasada Republicii Serbia, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Institutul Francez și Academia de Științe a Ungariei printre partenerii principali ai conferinței.