REZULTATE SELECȚIE DOSARE(actualizare 23 mai 2012)
Rezultate proba scrisă
(actualizare 29 mai 2012)
***
Institutul Cultural Român, cu sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, organizează în perioada 30 mai – 25 iunie 2012, la sediul Institutului, concurs pentru ocuparea unui postului vacant de ŞEF SERVICIU RESURSE UMANE, cu respectarea prevederilor art.III alin. (2) din O.U.G. nr. 35/ 2011, pentru stabilirea unor măsuri în domeniul realizării programelor de interes public sau social, al îndeplinirii obligaţiilor fiscale şi al funcţionării optime a instituţiilor statului, precum şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale:
1 post ŞEF SERVICIU ─ SERVICIUL RESURSE UMANE
Cerinţe privind ocuparea postului:- studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (de preferinţă economice sau juridice);
- vechime minimă de 3 ani într-o poziţie de conducere similară (instituţii publice sau private);
- cunoaşterea temeinică a legislaţiei din domeniul resurselor umane;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională (nivel avansat);
- bune cunoştinţe de operare pe calculator;
- abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, gândire sistematică, dinamism, perseverenţă, preocupare pentru calitatea muncii, creativitate, rezistenţă la muncă în condiţii de stres, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii:- coordonează activitatea Serviciului Resurse Umane;
- întocmeşte şi actualizează statul de funcţii al Institutului şi pe cel de personal;
- răspunde de organizarea acţiunilor de recrutare şi selecţionare a personalului necesar pentru realizarea obiectivelor Institutului, în concordanţă cu structura organizatorică a acestuia;
- asigură, în colaborare cu celelalte direcţii, realizarea procesului de evaluare anuală a performanţelor individuale şi gestionează dosarele profesionale ale angajaţilor;
- acordă consultanţă şi consiliere angajaţilor în orice problemă care ţine de domeniul resurselor umane.
BIBLIOGRAFIE
Misiunea ICR
Strategia ICR
Legea de funcţionare
1.Legea nr. 356/11 iulie 2003, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, cu modificările şi completările ulterioare
2.Legea nr. 53/24 ianuarie 2003 - CODUL MUNCII- Republicare, cu modificările şi completările ulterioare
3.Hotărârea nr. 500 din 18 mai 2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare
4.Ordinul nr. 64/28 februarie 2003, pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
5.Ordinul nr. 98/9 februarie 2006, pentru aprobarea procedurilor de predare/primire a carnetelor de muncă la casele teritoriale de pensii în vederea aplicării prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare
6.Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare
7.Hotărârea nr. 1768/22 decembrie 2005, privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare
8.Legea nr. 343/12 iulie 2004, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare
9.Ordonanţa de urgenţă nr. 96/14 octombrie 2003, privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
10.Hotărârea Guvernului nr. 250 din 8 mai 1992*) privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare – Republicare, cu modificările şi completările ulterioare
11.Ordonanţa de urgenţă nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare
12.Hotărârea nr. 281 din 17 iunie 1993 cu privire la salarizarea personalului din unitatile bugetare, cu modificările şi completările ulterioare
13.Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare
14.LEGEA CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare
15.Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare
16.NORME METODOLOGICE din 14 ianuarie 2011 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare
17.Hotărârea nr. 286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare
DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
Concursul va cuprinde 3 etape: selecţia dosarelor de înscriere, 1 probă scrisă şi 1 interviu. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
Atât pentru proba scrisă, cât şi pentru interviu punctajul maxim este de 100 de puncte. Sunt declaraţi admişi doar candidaţii care obţin minim 70 de puncte după proba scrisă, respectiv după interviu.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba scrisă şi interviu. Se consideră admis la concursul pentru ocuparea unui post vacant candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru acelaşi post, cu condiţia ca aceştia să fi obţinut punctajul minim necesar.
Dosarul de concurs se va depune personal la sediul Institutului Cultural Român, Serviciul Resurse Umane, până la data de 18.05.2012 (inclusiv), între orele 10:00-16:00 şi va cuprinde, obligatoriu următoarele documente:
a)cerere de înscriere tip (se obţine de pe web-site-ul www.icr.ro sau de la sediul ICR);
b)fişă personală tip (se obţine de pe web-site-ul www.icr.ro sau de la sediul ICR);
c)curriculum vitae actualizat;
d)2 fotografii;
e)copie a actului de identitate însoţită de original;
f)copie a diplomei de bacalaureat, pentru posturile de studii medii, însoţită de original;
g)copie a diplomei de licenţă, pentru posturile de studii superioare, însoţită de original;
h)certificatul de cazier judiciar sau copie a bonului obţinut ca urmare a depunerii documentelor necesare în vederea obţinerii acestui document;
i)adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie care atestă starea de sănătate a candidatului;
j)copii ale altor diplome şi certificate care atestă pregătirea candidaţilor (dacă sunt relevante pentru postul vacant pentru care aplică candidatul), însoţite de original;
k)copie actualizată a carnetului de muncă pe care trebuie să apară obligatoriu: „CONFORM CU ORIGINALUL“ sau adeverinţă care să ateste vechimea totală în muncă, ştampila unităţii şi semnătură persoanei împuternicite în acest sens;
l)o recomandare privind activitatea profesională şi profilul moral ale candidatului, de la ultimul loc de muncă (în cazul absolvenţilor de la unitatea de învăţământ) sau din partea unei persoane care cunoaşte în mod nemijlocit performanţele acestuia;
m)un dosar.
Copiile documentelor solicitate mai sus vor fi însoţite de documentele în original, pentru a se putea certifica valabilitatea lor.
Menţionăm că documentele în original vor fi eliberate pe loc, imediat după certificarea valabilităţii lor.
Doar dosarele de candidatură complete vor fi înregistrate, iar la concurs vor participa numai candidaţii declaraţi admişi după fiecare etapă, conform procesului verbal aprobat de către Comisia de examinare.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă sau interviu, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie, în termen de cel mult 48 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise ori a interviului, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Institutului Cultural Român, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Contestaţiile se soluţionează de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, aprobată de preşedintele Institutului Cultural Român, care va avea o altă componenţă decât Comisia de evaluare în termen de 1 zi dupa fiecare etapă, numai dacă este cazul.
Rezultatele finale ale concursului vor fi anunţate public de Serviciul Resurse Umane la avizierul instituţiei, în termen de 3 zile lucrătoare de la data susţinerii ultimei probe.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0317 100 641.
IMPORTANT! (actualizare 24 aprilie) Termenul limită pentru înscriere anunțat inițial, 30 aprilie 2012, a fost prelungit până pe 18 mai 2012.
fișa personală pentru înscriere cerere tip de înscriere rezultate selecție dosare Rezultate proba scrisă