- 27 January 2020
- Etichete ICR ICR Paris Alexandra Badea ARTLINGO Universitatea din Strasbourg
Scriitoarea și scenarista Alexandra Badea va fi prezentă, în perioada 27 - 31 ianuarie, la Universitatea din Strasbourg, pentru a superviza proiectul ARTLINGO, organizat pentru studenții care urmează cursuri de limba română la universitate și care se vor familiariza cu subtilitățile limbii române prin teatru. Institutul Cultural Român de la Paris sprijină acest proiect organizat de Departamentul de studii românești și Lectoratul de limba română al Universității din Strasbourg,
Acest atelier inedit are ca finalitate punerea în scenă a unei performanțe care va cuprinde joc scenic, lectură și muzică. Atelierul este realizat și în colaborare cu Elisabeth Marie, regizor de teatru și cofondatoarea companiei teatrale Scarface Ensemble.
Născută în România în 1980, Alexandra Badea este scriitoare, regizoare, scenaristă și scenografă. După absolvirea cursurilor de regie la Școala Națională de Artă Dramatică și Cinematografie din București, ea se stabilește la Paris și lucrează ca regizor, montând piese de teatru în Franța și România, după piesele lui Matei Vișniec, Sonia Chiambretto, Biljiana Srbljanovic, Sarah Kane, Mihaela Michailov, Nicoleta Esinescu dar și pornind de la propriile sale texte. Astfel, "Pulverizați", una din piesele sale de teatru, apare la editura L'Arche în 2012 și primește Premiul pentru Literatură Dramatică în 2013.
Opera Alexandrei Badea este influențată de marile probleme politice și societale contemporane : "Scriitura mea teatrală este ancorată în lumea în care trăim și în lucrurile concrete. Am nevoie să scriu ca reacție (...). Teatrul este pentru mine un spațiu în care violența pe care o acumulez, în raport cu ceea ce văd în jurul meu în societate, se poate evacua".
Compania
Scarface Ensemble a fost
creată la Strasbourg în 1979, la inițiativa lui Bernard Bloch (astăzi director
al Rețelei Teatru din Montreuil), Ismail Safwan (astăzi director artistic al
Flash Marionettes) et Elisabeth Marie. Incepând cu anii 2000, compania a
integrat în creațiile sale muzica electroacustică. Compania are o identitate
artistică originală astfel, între teatru și muzică. Tematicile abordate de
spectacolele sale poartă marca unui teatru angajat "în Cetate", care
explorează problematica socială și politică actuală. Cu multe reprezentații în
regiunea Alsacia, compania este din 2010 prezentă și pe scena internațională,
în Bulgaria, Grecia, Turcia.