A. Cursuri intensive de limba română (60 de ore)
Cursurile de limba română sunt predate după o programă flexibilă, adaptată cerinţelor şi necesităţilor cursanţilor. Pentru dezvoltarea fluenţei în exprimare şi pentru consolidarea structurilor gramaticale deja învăţate, exerciţiile de gramatică şi vocabular alternează cu activităţile de comunicare, individuale şi de grup. Suportul de curs include atât texte cu teme din viaţa cotidiană, cât şi texte literare, articole din presă, cântece etc; de asemenea, sunt folosite materiale didactice audio şi video. Pentru predarea orelor de limba română, profesori cu studii de specialitate sunt selecţionaţi pe baza competenţei şi a experienţei profesionale, dar şi pentru atitudinea amicală, entuziasmul şi răbdarea de care dau dovadă.
Participanţii sunt încadraţi în grupe de studiu pe baza unui test de plasare care permite evaluarea nivelului de competenţă lingvistică a cursanţilor, conform Cadrului European Comun de Referinţă (A1, A2, B1, B2, C1, C2). Fiecare grupă are 8-12 cursanţi.
Nivelul începător are ca obiectiv dobândirea abilităţilor de înţelegere a unor informaţii simple, precum şi de comunicare în situaţii uzuale.
La nivelul intermediar se dezvoltă abilităţile de înţelegere a textelor mai complexe, precum şi cele de exprimare scrisă şi orală coerentă, pe teme variate.
Cursanţii de la nivelul avansat îşi perfecţionează abilităţile de a înţelege subtilităţi şi de a formula păreri şi gânduri, folosind o exprimare nuanţată.
Certificat de competenţă lingvistică
La terminarea cursurilor, participanţii susţin un test (scris şi oral), în urma căruia pot obţine un certificat de competenţă lingvistică, oferit de Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi un certificat de evaluare a nivelului de cunoaştere a limbii române, eliberat de Institutul Cultural Român.
B. Cursuri de cultură şi civilizaţie românească (de două ori pe săptămână)
Institutul Cultural Român invită profesori universitari, cercetători, personalităţi ale vieţii publice bucureştene şi braşovene pentru ţinerea prelegerilor de istorie, literatură, cinematografie, politică şi jurnalism. Prelegerile se ţin în limba engleză şi în limba română.
C. Ateliere de creaţie (de două ori pe săptămână)
1. Dans de societate din secolul al XIX-lea 2. Jurnalism şi publicitate
3. Gastronomie
4. Meşteşuguri – artă decorativă, modelaj în lut
Atelierul de dans de societate, coordonat de Nermina Damian, şef al corpului de balet al Operei din Braşov, îşi propune familiarizarea cursanţilor cu dansul "Romana", un dans de coloană, la modă în familiile braşovene în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
La atelierul de jurnalism şi publicitate participanţii intră în „bucătăria" unei redacţii şi află despre istoria publicităţii în secolul al XIX-lea, în Gazeta Transilvaniei, dar şi redactează împreună un ziar.
Atelierul de gastronomie prezintă "lumea într-o carte de bucate", iar cursanţii învaţă să gătească mâncare tradiţională românească.
Atelierul de meşteşuguri, coordonat de artişti plastici, se desfăşoară în atelierele acestora, unde cursanţii deprind arta modelajului în lut şi pictura pe ceramică.
D. Proiecţii de filme
O dată pe săptămână au loc vizionări de filme româneşti ale celor mai buni cineaşti ai momentului, premiaţi la marile festivaluri europene de film sau filme devenite clasice.
E.Program de documentare culturală
Sâmbăta şi duminica se organizează excursii de documentare în Vechea Cetate a Braşovului şi a Sibiului, la cetăţile fortificate săseşti (Prejmer, Viscri), la castelul Bran, la Complexul Peleş de la Sinaia (Peleş, Pelişor), la Casa Memorială „George Enescu" din Sinaia şi într-un sat specific zonei. Aceste vizite beneficiază de comentariile avizate ale unor tineri istorici, sociologi şi istorici de artă, specializaţi în cercetarea zonei, a istoriei, tradiţiilor şi cadrului socio-cultural şi etnografic de excepţie, păstrat în această zonă a României.
F. Seara internaţională
Se organizează o seară internaţională unde fiecare cursant îşi prezintă ţara, cu specificul ei (obiceiuri, băuturi, mâncăruri tradiţionale etc.). Prezentările sunt urmate de o petrecere.
Cazarea:
Participanţii sunt cazaţi la hoteluri de trei stele, situate în zona centrală a oraşului Braşov.
Locul de desfăşurare a cursurilor:
Cursurile de limba română şi prelegerile de cultură şi civilizaţie au loc la Facultatea de Litere - Universitatea Transilvania. Atelierele de creaţie se desfăşoară la Muzeul „Casa Mureşenilor" (www.muzeulmuresenilor.ro), la restaurantul Old Center Bistro, precum şi la atelierele artiştilor plastici.
Prânzul şi cina se iau la restaurantul Old Center Bistro care se află în centrul oraşului Braşov (www.oldcenterbistro.ro).
Costuri:
Taxa de participare: 1.000 EUR Taxa de participare acoperă cheltuielile legate de toate activităţile incluse în program. Cheltuielile legate de masă şi de cazare sunt suportate de către Institutul Cultural Român.
Pentru cursanţii alumni se acordă o reducere de 15%.
Taxa de participare nu acoperă transportul internaţional şi intern, viza de intrare, serviciile hoteliere suplimentare (mini bar, convorbiri telefonice etc.) şi asistenţa medicală. Institutul Cultural Român recomandă participanţilor să aibă o asigurare medicală valabilă în România.
Institutul Cultural Român oferă 2 burse integrale şi alte 4 burse ce acoperă 50% din taxa de participare. Acestea sunt destinate studenţilor catedrelor de romanistică din străinătate, celor care folosesc limba română în activităţile de documentare, traducere sau redactare a unor lucrări ştiinţifice despre cultura şi civilizaţia românească. Pentru locurile parţial scutite de taxă, ICR acoperă 50% din taxa de participare.
Cursanţii care se înscriu la cursurile de vară şi se încadrează în categoriile de mai sus, pot candida pentru aceste locuri prin trimiterea următoarelor documente suplimentare (redactate în limba engleză sau română):
- o scrisoare de intenţie
- o scrisoare de recomandare din partea unui profesor sau a unei persoane care cunoaşte activitatea cursantului.
Data limită de înscriere şi depunere a documentelor suplimentare pentru candidaţii la locurile scutite de taxă este 15 mai 2011.
Cererile vor fi evaluate de către un juriu compus din 3 persoane: un reprezentant ICR şi doi evaluatori independenţi.
Înscrierea:
Pentru înscriere, solicitanţii vor trimite următoarele documente la Institutul Cultural Român prin poştă sau e-mail (scanate): - formularul de înscriere completat (download)
- curriculum vitae
- o fotocopie a paşaportului
- o fotocopie a documentului de plată care confirmă achitarea taxei de participare.
Data limită pentru înscriere este 30 mai 2011.
Întrucât există un număr limitat de locuri disponibile, cursanţii sunt sfătuiţi să se înscrie din timp.
Modalităţi de achitare a taxei de participare:
Participanţii vor achita taxa de participare prin virament bancar, în contul Institutului Cultural Român deschis la Banca Comercială Română SA, Calea Victoriei 155, Sector 1 - Bucureşti, România, SWIFT: RNCB RO BU, cod IBAN RO63RNCB0072049713640004. Taxa de participare trebuie achitată integral până la data limită de înscriere.
Numele participantului trebuie să fie menţionat în actele de transfer bancar. Comisionul bancar perceput pentru efectuarea transferului taxei de participare va fi plătit de către participant.
Condiţii generale pentru cursanţi:
Cursanţii au la dispoziţie programul detaliat pe zile, orice modificare fiind anunţată din timp de către organizatori. Fiecare participant are obligaţia să se informeze personal asupra structurii, condiţiilor de participare şi a modificărilor intervenite în program. În cazul în care un participant renunţă la frecventarea cursurilor, din motive întemeiate, el are obligaţia să anunţe, în scris, organizatorii asupra acestei decizii. Rambursarea unei părţi din taxa de participare se face doar în cazuri excepţionale.
Organizatorii sunt receptivi la sugestiile venite din partea cursanţilor. Orice neclaritate sau întrebare va fi soluţionată numai cu sprijinul organizatorilor.
Obligaţiile cursanţilor:
• frecventarea cursurilor intensive de limba română, • audierea conferinţelor de cultură şi civilizaţie românească din programul şcolii de vară (în proporţie de minim 75%),
• înscrierea şi participarea activă la două ateliere de creaţie şi la programul de documentare culturală,
• fiecare cursant se angajează să respecte regulile de disciplină impuse de organizatori şi, în special, pe cele privitoare la programul de studiu.
Precizări:
ICR are dreptul de a face modificări în programul cursurilor, în cazul în care apar unele evenimente neprevăzute.
La dreapta, în "Documente ataşate", se găsesc Broşura şi Formularul de înscriere.
Echipa de organizare:
Coordonator program:
Ana Borca, ana.borca@icr.ro
Tel.: 004031 71 00 672, fax: 004021 23 01 373
Şef Serviciu:
Agota Szentannai, agota@icr.ro
Tel.: 004031 71 00 616, fax: 004021 23 01 373
Director Direcţia Relaţii Interne:
Oana-Valentina Suciu, oana.suciu@icr.ro
Tel.: 004031 71 00 616, fax 004031 71 00 606
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN
Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească
Direcţia Relaţii Interne
Aleea Alexandru Nr. 38, 011824, Sector 1 - Bucureşti, România
Broşură Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, Braşov, 2011 Formular înscriere Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, Braşov, 2011