- 10 April 2025
- Etichete Eu și România ICR Institutul Cultural Roman
România văzută prin ochii tinerilor din comunitățile românești de peste hotare– ICR lansează concursul „Eu și România” 2025
Institutul Cultural Român, prin Direcția Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești, organizează cea de-a III-a ediție a concursului de eseuri, compuneri și povești „Eu și România”, destinat copiilor și tinerilor români din diaspora și din comunitățile istorice, unde limba română nu are statut de limbă oficială. Participanții, din trei categorii de vârstă (8-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani), sunt invitați să transmită textele pe e-mail, în perioada 28 aprilie – 16 mai 2025, conform regulamentului, urmând ca pe 25 mai, de Ziua Românilor de Pretutindeni, ICR să anunțe premianții.
Scopul proiectului este de a încuraja menținerea limbii române ca limbă vie în aceste comunități, de a susține sentimentul de apartenență la spațiul cultural românesc și de a dezvolta relațiile culturale cu România.
Un juriu compus din scriitori și jurnaliști culturali va decide câștigătorii, iar Institutul Cultural Român va acorda câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 EUR fiecare, trei premii II în valoare de 400 EUR fiecare și trei premii III în valoare de 300 EUR fiecare.
Tema generală propusă pentru ediția din acest an este „România, locuri de vis, locuri visate”. Aceasta invită participanții să exploreze locuri demne de vizitat, contribuind la ancorarea simbolică a României în mentalul colectiv al tinerilor. Pot fi vizate obiective turistice consacrate, dar și locuri aparent simple: peisaje naturale, sate tradiționale, parcuri naționale, monumente sau alte locuri cu valoare emoțională și estetică.
La concurs pot participa copii și tineri până la vârsta de 18 ani, care au reședința în statele unde există comunități istorice românești sau diaspora, cu excepția celor în care limba română este limbă oficială.
Evaluarea lucrărilor va ține cont și de nivelul de pregătire al
copiilor din diaspora și din comunitățile istorice, oferindu-le șansa de a
concura, în condiții echitabile, alături de alți copii români cu un nivel mai
avansat de cunoaștere a limbii române.
Eseurile, poveștile sau compunerile vor cuprinde maximum 4.000 de semne (cu spații) / maximum 500 de cuvinte pentru categoria 8-10 ani, maximum 8.000 de semne (cu spații) / maximum 1.000 de cuvinte pentru categoria 11-14 ani și maximum 16.000 de semne (cu spații) / maximum 2.000 de cuvinte pentru categoria 15-18 ani.
Participanții trebuie să aibă reședința în străinătate și să transmită textele pe e-mail la adresa de e-mail eusiromania@icr.ro, împreună cu informațiile solicitate în regulament, în perioada 28 aprilie – 16 mai 2025.
Concursul se va desfășura după următorul calendar:
· 28 aprilie – 16 mai 2025, perioada în care concurenții pot transmite eseurile și documentele însoțitoare ale acestora la ICR, utilizând adresa eusiromania@icr.ro;
· 19 – 23 mai 2025, perioada în care eseurile vor fi analizate de juriu;
· 25 mai 2025, anunțarea premianților și afișarea rezultatelor pe site-ul ICR
La ediția din 2024, 59 de copii din 14 țări au participat la concursul de eseuri, povești și compuneri „Eu și România”, cu tema „Limba română este patria mea”. Cele mai multe lucrări au venit de la copii din Marea Britanie (12), Serbia (8), Italia (8) și Ucraina (7), dar au fost participanți și din Austria, Belgia, Canada, Franța, Germania, Irlanda, Spania, SUA, Suedia și Ungaria.
În 2023,58 de copii din 16 țări au participat la concursul de eseuri, povești și compuneri cu tema „Eu și România”, organizat de Direcția Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești a Institutului Cultural Român în perioada cuprinsă între Ziua Românilor de Pretutindeni și Ziua Limbii Române. Cele mai multe lucrări au venit de la copii din Ucraina (12), Italia (9) și Cipru (8), dar au fost participanți și din Germania, Franța, Statele Unite ale Americii, Grecia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Serbia, Belgia, Cehia, Suedia, Ungaria și Mexic.