ICR lansează ediția a doua a concursului „Eu și România”, dedicat copiilor din comunitățile românești de peste hotare

Institutul Cultural Român anunță lansarea concursului „Eu și România”, dedicat copiilor din comunitățile românești de peste hotare – comunități istorice și țări unde limba română nu este limbă de stat. Concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, invitați să exerseze limba română prin eseuri, povești și compuneri având ca temă relația lor cu România.

Proiectul presupune premierea celor mai bune lucrări pe tema „Limba română este patria mea, având ca reper cuvintele marelui poet Nichita Stănescu: „a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. ... O patrie fără nume nu este o patrie. Limba română este patria mea.”

Scopul concursului „Eu și România” este să consolideze conștiința artistică și identitatea tinerilor români și a îndrumătorilor lor și să încurajeze activități similare în comunitățile istorice și în diaspora. De asemenea, proiectul își propune să întărească legătura emoțională a participanților cu țara lor de origine.

Participanții trebuie să aibă reședința în străinătate și să transmită textele pe e-mail, în perioada 2 iulie – 10 august 2024, la adresa de e-mail eusiromania@icr.ro, alături de documentele solicitate în regulament. Lucrările în limba română, având tema „Limba română este patria mea” (Nichita Stănescu), vor fi înscrise în trei categorii, în funcție de vârsta autorului:

  • Categoria 8-10 ani: maxim 4.000 semne cu spații/500 cuvinte
  • Categoria 11-14 ani: maxim 8.000 semne cu spații/1.000 cuvinte
  • Categoria 15-18 ani: maxim 16.000 semne cu spații/2.000 cuvinte

Proiectul va premia eseurile, poveștile și compunerile care vor fi considerate cele mai bune de către Comisia de evaluare, atât din punct de vedere artistic, cât și al originalității, corespunzător vârstei și nivelului de educație pentru fiecare dintre cele trei categorii.Institutul Cultural Român va acorda câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 EUR fiecare, trei premii II în valoare de 400 EUR fiecare și trei premii III în valoare de 300 EUR fiecare. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul ICR în data de 31 august 2024, de Ziua Limbii Române.

Concursul „Eu și România” se află la a doua ediție și este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești.

Pentru informații suplimentare și detalii privind regulamentul concursului, vă rugăm să vizitați site-ul Institutului Cultural Român sau să ne contactați la adresa de e-mail eusiromania@icr.ro.


Regulament concurs Eu si Romania 2024