Film: Un om la locul lui la Festivalul de la San Sebastian

Film <i>Un om la locul lui<i> la Festivalul de la San Sebastian Film <i>Un om la locul lui<i> la Festivalul de la San Sebastian

Filmul Un om la locul lui, realizat de Hadrian Marcu, a fost selectat în secțiunea "New Directors" a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, care se va desfășura în perioada 21 -29 septembrie. În această secțiune competitivă sunt prezentate debuturile inedite în lungmetraj (primul sau al doilea film) realizate în ultimul an. Filmul a fost selectat cu an în urmă, la cea de-a 65-a ediția a festivalului, în secțiunea "Glocal in Progress", care își propune să prezinte specialiștilor filme aflate în faza de postproducție.

UN OM LA LOCUL LUI

România • 2018• Color 

Petru (38) este inginer de foraj într-o companie multinațională și se pregătește să se căsătorească cu iubita sa care e însărcinată. Viața sa aparent liniștită este complet bulversată atunci când o colegă cu care Petru are o relație adulteră suferă un accident grav de muncă.Petru nu reușește să se împace cu gândul că noua sa viață abia începe în timp ce a ei pare a se fi sfârșit. Având în vedere că situația este în mod obiectiv iremediabilă Petru își asumă riscul de a căuta un echilibru imposibil între cele două femei.

Filmul este o adaptare a romanului Firesc, de Petre Cimpoeșu. 

FIȘA ARTISTICĂ:

Regie: Hadrian Marcu

Scenariu: Hadrian Marcu

Imagine: Adrian Silișteanu

Protagoniști: Bogdan Dumitrache, Mădălina Constantin, Ada Gales

Montaj: Alexandru Radu

Producție: Anamaria Antoci, Titi Rădoaie, Adrian Silișteanu

Hadrian Marcu a studiat regie de film la Universitatea Media București. A lucrat ca asistent de producție în peste 80 de producții publicitare din România și străinătate. În 2006 a lucrat ca regizor secund în filmul Hârtia va fi albastră / The Paper Will Be Blue, realizat de Radu Muntean. Hadrian Marcu a realizat opt scurtmetraje de-a lungul timpului, selecționate în numeroase festivaluri internaționale.

Institutul Cultural Român sprijină deplasarea echipei de producție la Festivalul de Film Internațional de la San Sebastian, unde va avea loc premiera mondială a filmului.