- 25 April 2024
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman ICR Madrid P+4 PUBLICATIONS Libros Mutantes
În perioada 26-28 aprilie 2024, Casa Encendida organizează o nouă ediție a târgului de carte de artă„Libros Mutantes Madrid Art Book Fairˮ. Timp de câteva zile, publicul va avea ocazia să descopere peste 100 de proiecte naționale și internaționale, printre care cărți de artă, publicații experimentale, reviste, fotocărți și, în general, orice tip de produs cultural construit din ideea de publicare. O inițiativă care s-a născut pornind de la ideea de a cunoaște tot felul de arhive care alcătuiesc și explică lumea noastră.
Editura independentă românească P+4 PUBLICATIONS va fi prezentă, cu sprijinul ICR Madrid, în premieră cu o selecție variată de publicații și albume foto, dedicate artei și arhitecturii românești contemporane.
Între titlurile disponibile la Madrid se numără: Constantin Flondor, Când ochiul atinge norul (designer Andrei Turenici); Ion Grigorescu. București (designer Mihai Șovăială); Dan Perjovschi. Cartea carnetelor(designer Radu Manelici).
P+4 Publications este un program editorial independent dedicat fotografiei, artei și arhitecturii românești contemporane, explorând mediul cărţii ca punct de întâlnire între cercetarea teoretică, experimentul în design grafic și ideile și subiectele abordate de artiști în practica lor. În prezent, programul aduce împreună componentele Artist Book Series și Architecture Book Series, dezvoltate între 2013–2021 de Asociaţia PEPLUSPATRU, cu seriile Parkour și Exhibition-Dossier, realizate de Institutul Prezentului începând din 2017. P+4 Publications este coordonat din 2021 de Institutul Prezentului.
IP - Institutul Prezentului este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative. Centrat pe artiști și istoriile lor personale, pe experienţe determinate temporal și forme de (auto)arhivare, Institutul examinează diverse practici și situaţii din trecutul recent până în prezent din perspectivă transnaţională și transculturală. Lansat în 2017 de Ștefania Ferchedăuși Alina Șerban la București, Institutul Prezentului aduce împreună profesioniști din domeniul culturii vizuale și performative care împărtășesc aceeași viziune și referinţe, același interes pentru munca de cercetare, urmărind un schimb structurat, imaginativ și participativ între diversele discipline și comunităţi artistice.
Târgul are un program variat de activități, sub titlul Perspective mutante, care dă voce invitaților internaționali ce vor aborda subiecte privind ideea de arhivare, de catalogare, descriere și mutare.
Programul Libros Mutantes 2024 se poate descărca AICI.
Locație: Patio, Sala AV și Sălile D și E, stand P23.
Preț: intrare liberă până la capacitatea maximă
Orarul târgului: vineri de la ora 17 la 20:45 h. Sâmbătă de la ora 12:00 la 15:00 și de la ora 17:00 la 20:45. Duminică de la ora 12:00 la 15:00.
La Casa Encendida este un centru de cultură contemporană de referință, oferind activități dedicate artelor plastice și vizuale, artelor spectacolului, muzicii, literaturii și cinematografiei pentru a promova creația, diseminarea, înțelegerea și participarea cetățenilor la cultura contemporană. De asemenea, acționează ca o platformă pentru sprijinirea și diseminarea activității noilor creatori prin cereri deschise de producție.