În luna septembrie 2012, Senatul României a inițiat reorganizarea Institutului Cultural Român, conform unei noi reglementări. Au fost aleși, pe rând, președintele, vicepreședinții, Consiliul de Conducere. Ulterior, în baza Regulamentului de Organizare și Funcționare, noua conducere a Institutului Cultural Român a procedat la reorganizarea, în continuare, a instituției. De unde s-a plecat? Ce s-a făcut până acum? Vom da răspuns succint la aceste întrebări.
De îndată ce s-a putut observa din interior starea Institutului Cultural Român, s-au putut formula evaluări precise. Documentele de organizare, rapoartele de activitate, documentele financiare arhivate, evaluările Curții de Conturi duc la următoarele concluzii privind activitățile Institutului Cultural Român de până la 15 septembrie 2012:
a) Program bazat pe cereri din diferite locuri, fără asumarea coerentă a misiunii – aceea de a face cunoscută cultura din România și a o promova creându-i vizibilitate și prestigiu;
b) O înțelegere restrictivă a culturii, cu accent pe anumite componente și cu inducerea unei antagonizări artificiale între generații;
c) Impact restrâns, creat mai ales prin plăți pentru participări la activități;
d) Plăți pentru activități prin excedarea practicilor europene, de multe ori nefăcând distincție între remunerare firească și mituire;
e) Dezechilibru în defavoarea cheltuielilor materiale, discordanță între salarizarea personalului din centrală și plățile către terți;
f) Editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, fără redacții responsabile de difuzare;
g) Depozite umplute cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute;
h) Institute culturale în exterior unele fără sediu, altele fără bibliotecă, altele realizând activități fără impact, altele devenind agenții de impresariat, altele realizând mai mult activități din sfera pregătirii profesionale a directorului;
i) Folosirea unor institute pe post de „finanțator de premii” și de acțiuni ale unor firme de la fața locului;
j) Angajarea în acțiuni cu costuri ce nu au corespondent în beneficii;
k) Selecție preferenţială a traducerilor;
l) Preferința pentru „manageri culturali” care s-au dovedit a fi fără randament managerial și fără orientare sigură în cultură.
Se pot trage, desigur, și alte concluzii. Le amintim doar pe cele de mai sus pentru a sublinia nevoia de a privi lucid situația și de a contribui la schimbarea în bine. Nu folosește nimănui o imagine edulcorată asupra unei situații cu neajunsuri. În plus, atunci când s-a pus problema schimbărilor din Institutul Cultural Român, s-a reacționat cu vehemență, de către unele persoane. Astăzi, se poate observa, pe documente financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile.
Nu ne obsedează, însă, trecutul, ci prezentul și viitorul Institutului Cultural Român.
ӿ
Ce s-a făcut în cele două luni de la instalarea actualei conduceri la Institutul Cultural Român? Să semnalăm, cât mai succint cu putință, faptele :
a) S-a schimbat Organigrama și s-au creat direcții generale noi: Reprezentanțele în Străinătate, Promovarea Creației, Cooperări Externe, Românii de Pretutindeni și servicii noi, corespunzătoare integrării diferitelor domenii ale culturii;b) S-a elaborat și publicat un nou Program, sub titlul Programele Institutului Cultural Român 2012-2013 (nr.15457 /12.10.2012), ce-și asumă coerent misiunea instituției;
c) S-a trecut la un concept lărgit al culturii (nr.15645/12.10.2012), corespunzător politicii culturale a Uniunii Europene (vezi documentul Sincronizarea europeană a culturii, din 24.10.2012);
d) S-a înnoit personalul de conducere în centrală și a inceput înnoirea personalului în institutele culturale din străinătate (New York, Budapesta, Paris, etc.). În curând se lansează concursuri pentru posturi în aceste institute;
e) S-a extins programul târgului de carte, în contextul pregătirii participării României, ca invitat de onoare, la Salon du Livre, Paris, martie 2013;
f) Institutele culturale din străinătate au fost orientate spre asigurarea de biblioteci ale culturii române; organizarea cursurilor de învățare a limbii române; desfășurarea de activități cu impact, reprezentative pentru cultura română, capabile să extindă cunoașterea acesteia; implicarea în dezbaterile mediului cultural de la fața locului;
g) A început organizarea unei noi geografii a prezenței institutelor culturale române în exterior, asumându-se amplasări în noi locuri;
h) În domeniul interacțiunilor cu românii de pretutindeni, s-au lansat inițiative precum crearea platformei electronice, amplasarea de institute, livrarea de carte românească și altele;
i) A început organizarea filialelor Institutului Cultural Român în provinciile istorice ale României;
j) S-au conceput noi publicații (Review of Romanian Books, de pildă), noi serii (Biblioteca României) și a început transferul de carte românească de la editurile indigene spre exterior, în vederea reprezentării pe scară mai mare a culturii române, în exterior;
k) Institutul Cultura Român a fost defeudalizat și redeschis către uniunile de creație și creatorii efectivi din cultura țării noastre;
l) S-a asigurat tranziția Institutului Cultural Român spre o nouă fază a istoriei sale, în condițiile în care bugetul pe 2012 a fost deja angajat si epuizat până în iulie 2012. Conducerea Institutului Cultural Român, instalată în septembrie 2012, nu a „tăiat” niciun program, asemenea operație fiind făcută de vechea conducere, în iunie – iulie 2012.
Andrei Marga
