Joi, 4 septembrie a.c., la orele 18.30, va debuta cea de-a doua stagiune a activităţii Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe anul 2008. În deschidere, va fi vernisată expoziţia de pictură, grafică şi sculptură „Modi di vedere II", organizată în colaborare cu Gemeinschaft Bildender Kunstler / Asociaţia Artiştilor Plastici din Straubing, care va putea fi vizitată de public până în data de 18 septembrie a.c. în spaţiile expozitive aflate la etajul I şi în Noua Galerie a Palatului Correr. Vor expune membri ai Asociaţiei menţionate (Roswitha Böhm, Hilldegard Klepper-Paar, Gertrud Christ, Hannelore Christ, Erich Gruber, Toni Stangel, Gudrun Dinter, Martina Tscherwitschke, Willi Kagermeier, Hildegard Hien, Claudia Bartel, Birgit Eiglsperger, Monika Schuller), majoritatea dintre aceştia fiind de origine română. De asemenea, la expoziţie va fi prezent Prof. Uwe Israel, directorul Centrului German de Studii Veneţiene / Centro Tedesco di Studi Veneziani. Vernisajul va fi urmat de recitalul de pian susţinut de Nicolae Dumitru, sub genericul „100 de ani de la naşterea lui Sigismund Toduţă, maestrul muzicii transilvane". Pianistul a debutat în data de 30 mai 1987 pe scena Ateneului Român şi în anul 2005, ca solist al Filarmonicii „George Enescu". Nicolae Dumitru a susţinut numeroase concerte atât în ţară, cât şi în străinătate, în Austria, Portugalia, Republica Moldova, Rusia, Suedia, Ungaria. Din repertoriu fac parte lucrări de Sigismund Toduţă, Franz Liszt, Johannes Brahms, Serghei Rahmaninov.