În perioada 23 - 25 februarie 2018, dramaturgul român Peca Ștefan a susținut două ateliere de scriere dramatică și a participat la spectacolul teatru-lectură a piesei „Imposibilitatea apropierii”, în cadrul proiectului New Text New Theatre, organizat de ICR Istanbul împreună cu GalataPerform.
În prima zi de atelier, care a avut loc la GalataPerform, sub îndrumarea lui Peca Ștefan, au participat douăzeci de tineri turci pasionați de scrierea dramaturgică, cu sau fără experiență, provenind din medii profesionale diferite: studenți, avocați, actori, cercetători, ingineri etc. La cel de-al doilea atelier din 24 februarie 2018, participarea a fost consistentă. Atelierele s-au desfășurat sub forma unor întâlniri informale, pe diferite teme de specialitate ca de exemplu: alegerea subiectului, a titlului, a deznodământului, blocajul artistic, structura personajelor etc.
Peste o sută de persoane, printre care actori, regizori, dramaturgi turci, jurnaliști, critici de teatru, studenți au fost prezente duminică, 25 februarie 2018, la spectacolul teatru-lectură a piesei „Imposibilitatea apropierii” de Peca Ștefan. Evenimentul a avut loc la Centrul Artele Spectacolului A Corner in the World, din cadrul Bomontiada ALT Istanbul. Actorii turci invitați au fost Melis Tezkan și Okan Urun. Imediat după spectacol a urmat un panel de discuții între dramaturg și public, moderată de Ferdi Çetin, coordonatorul proiectului New Text New Theatre. Publicul a fost interesat să afle viziunea dramaturgului român despre complexul și puternicul spectacol structurat în trei părți. Dramaturgul român le-a explicat că „imposibilitatea apropierii” este una dintre temele care abordează trei noțiuni: iubire, conexiune, pierdere și a povestit despre contextul de viață care l-a inspirat să scrie textul.
Pentru ICR Istanbul, organizarea acestui proiect înseamnă nu numai promovarea dramaturgiei românești contemporane și a dramaturgilor români, dar și asocierea la un proiect inedit, multidisciplinar din domeniul artelor spectacolului, continuarea unui parteneriat mai vechi cu GalataPerform și facilitarea colaborării între instituții/profesioniști din România și Republica Turcia.