- 4 March 2024
- Etichete Mărțișor ICR Beijing
Institutul Cultural Român de la Beijing organizează pe 9 martie 2024, ora 14.00, un atelier de confecționat mărțișoare, la care vor participa 20 de copii chinezi, cu vârste cuprinse între 6-12 ani, însoțiți de 2 profesori. Copiii vor învăța mai multe despre cultura și tradițiile românești, în pragul primăverii, Mărțișorul fiind o tradiție străveche românească, sărbătorită în toată țara.
În deschidere, elevii vor viziona un material (video) introductiv despre semnificația mărțișorului în România, își vor confecționa propriile mărțișoare pe care le vor lua acasă, vor învăța câteva cuvinte în limba română și vor asculta/viziona cântece românești pentru copii ("Vine, vine, primăvara", "Hai la joc", "La oglindă" etc.), vor găti și gusta din bucate românești și vor învăța dansuri populare. La final, elevii vor primi o diplomă de "Mici Ambasadori Culturali".
Agenda evenimentului:
14:00 - Primirea micilor oaspeți la sediul ICR Beijing;
14:00 - Vizionarea unui material video despre sărbătoarea Mărțișorului în România;
14:30 - Atelier de mărțișoare tradiționale românești;
15.00 - Gustare - mâncare specific românească și mic bufet pentru copii;
15.30 - Vizionare desene animate și cântece de primăvară.