„Ateneul şi muzele lui de peste-un veac” - spectacol aniversar la Ateneul Român
Filarmonica „George Enescu” organizează marţi, 12 martie, ora 18. 30, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, o nouă ediţie a evenimentului Confluenţa artelor. Pornind de la tema „Ateneul şi muzele lui de peste-un veac”, spectacolul
„Spiritul Săpânței” – proiect româno-israelian de artă tradițională și contemporană
În perioada 16 februarie – 10 martie 2013, la Kibbutz Beeri vor fi expuse lucrări realizate în cadrul proiectului româno-israelian de artă tradițională și contemporană „Spiritul Săpânței”, inițiat de prof. Haim Maor în colaborare cu ICR Tel Aviv. Proiectul
Enescu: un geniu ignorat, concert susţinut de Schubert Ensemble la Kings Place, Londra
Schubert Ensemble, unul dintre cele mai renumite ansambluri camerale britanice, sărbătoreşte 30 de ani de existenţă printr-un concert dedicat geniului componistic românesc, George Enescu, pe data de 8 martie 2013, la centrul cultural londonez Kings Place. Schubert
Finisajul expoziţiei „Conexiuni” de Marius Burhan în Noua Galerie a Institutului Român de la Veneţia
Vineri, 8 martie a. c. , orele 19. 00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va avea loc finisajul expoziţiei Conexiuni de Marius Burhan, bursier „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma. Marius Burhan
Caravană culturală la românii din regiunea Cernăuţi
Institutul Cultural Român, Direcţia Generală Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale Cernăuţi, organizează o serie de evenimente culturale destinate copiilor români din câteva localităţi româneşti din
Tinerii muzicieni români din Londra şi invitaţii lor continuă Seria Concertelor Enescu la ICR Londra
Cea de-a şasea stagiune a Seriei „Concertelor Enescu” continuă pe data de 7 martie 2013 cu un concert aflat sub semnul entuziasmului şi al primăverii, susţinut de tinerii muzicieni români din Londra şi invitaţii lor. Ansamblul format din Radu Ropotan – vioară,
Tradiții de primăvară sărbătorite la ICR Istanbul
ICR Istanbul a găzduit vineri, 1 martie 2013, pentru al treilea an consecutiv, Târgul de Primăvară, eveniment dedicat celebrării primăverii si mamei, în colaborare cu Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia, Consulatul General al României în Istanbul si cu asociatia
Common Roots. Design Map of Central Europe
Between November 15, 2012 and March 3, 2013, Holon Design Museum is presenting the project „Common Roots. Design Map of Central Europe”, comprising a selection of daily life objects (industrially produced, handmade unique pieces or prototypes) created by Central and
Sculptură a artistului Daniel Knorr, expusă timp de un an în Karlsplatz, Viena
Joi, 29 martie 2012, ora 18. 00, în Karlsplatz din Viena va avea loc vernisarea sculpturii Explosion a artistului Daniel Knorr, în prezența criticului de artă Silvia Eiblmayr şi a curatorului Cathérine Hug. Lucrarea lui Daniel Knorr va fi expusă timp de un an, din
ICR lansează seria de dezbateri „Caractere“, în parteneriat cu TVR
Începând din luna februarie, la sediul Institutului Cultural Român va avea loc seria de dezbateri intitulată „Caractere“, organizată în parteneriat cu TVR. Fiecare manifestare va fi consacrată unei personalităţi din detenţia politică. Se vor organiza proiecţii
Seară dedicată psihologului Nicolae Mărgineanu în deschiderea seriei Caractere
Biografii emblematice ale detenţiei politice din România prezentate la Institutul Cultural Român Un eveniment dedicat profesorului Nicolae Mărgineanu, personalitate a psihologiei românești moderne, va deschide miercuri, 27 februarie 2013, ora 17, seria de întâlniri
Şase creatori de modă români expun la London Fashion Week
Institutul Cultural Român de la Londra organizează, în perioada 13-22 februarie 2013, expoziţia de design vestimentar şi accesorii The Rest Is Tomorrow, cu o selecţie reprezentativă de lucrări semnate de şase creatori români: Doina Levintza, Irina Schrotter, Andreea