Preşedintele Institutului Cultural Român, domnul Radu Boroianu, şi Preşedintele Camões – Institutul pentru Cooperare şi Limbă Portugheză, doamna Ana Paula Laborinho, au semnat miercuri, 17 iunie 2015, Programul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Portugheze în domeniile limbii, educaţiei, ştiinţei, tehnologiei şi învăţământului superior, culturii, sportului, tineretului, mass-media şi turismului. Ceremonia a avut loc la sediul Institutului Cultural Român.
Documentul asigură baza juridică pentru intensificarea schimburilor româno-portugheze în domeniile culturii, educaţiei, cercetării ştiinţifice, tineretului şi sportului, mass-media şi turismului.
La ceremonie au participat reprezentanţi ai altor institute culturale de la Bucureşti şi ai instituţiilor guvernamentale din domeniile menţionate.
Cei doi semnatari au subliniat potenţialul pe care acest Program îl deţine în dezvoltarea relaţiilor culturale şi educaţionale dintre cele două state, atât prin colaborarea la nivelul organizaţiilor şi instituţiilor guvernamentale, cât şi prin facilitarea contactelor la nivelul persoanelor implicate: artişti, studenţi, profesori, experţi în diferite domenii.
„Este un moment foarte important în relațiile dintre țările noastre - Portugalia și România - pentru că, în sfârșit, cu toate că ele se dezvoltă continuu, avem de data aceasta și baza juridică, cea care va face ca toată această relație în planul culturii, educației, tineretului, sportului, cercetării științifice să capete aspecte din ce în ce mai concludente”, a declarat domnul Radu Boroianu.
La rândul său, doamna Ana Paula Laborinho a subliniat importanța semnării Programului pentru cooperarea dintre cele două țări. „Sper ca în Europa cultura să aibă un rol tot mai important”, a declarat domnia sa.
Documentul trasează liniile cooperării bilaterale în domeniile culturii, educaţiei, cercetării ştiinţifice, tineretului şi sportului, mass-media şi turismului, pentru următorii patru ani şi cuprinde prevederi referitoare la:
- predarea, cercetarea şi promovarea limbii, literaturii, culturii și civilizaţiei române, respectiv portugheze în celălalt stat;
- acordarea de burse şi recunoaştere şi echivalarea studiilor la nivel pre-universitar şi universitar;
- schimbul de informaţii din domeniul educaţiei;
- cooperarea științifică şi tehnologică;
- promovarea schimburilor culturale, schimburi în domeniul literaturii şi acordarea de sprijin pentru traduceri;
- cooperare în domeniul patrimoniului, arhivelor, artelor plastice, fotografiei, artelor spectacolului: dans, muzică, teatru, cinematografie şi audiovizual;
- cooperarea în domeniul sportului şi tineretului, cooperarea în domeniul mass-media (televiziune, radio, agenţii de presă), prevederi generale privind cooperarea în domeniul turismului.