- 30 November 2015 - 3 December 2015
- Etichete Institutul Cultural Roman ICR Ziua Nationala a Romaniei New York Washington Cvartetul SoNoRo Festivalul SoNoRo
Ziua Națională a României va fi sărbătorită, și în acest an, printr-o serie de două recitaluri găzduite de Weill Recital Hall (Carnegie Hall), din New York, și de The John F. Kennedy Center for the Performing Arts Millenium Stage, din Washington, DC.
La cea de a zecea aniversare de la înfințare, Cvartetul SoNoRo se reîntoarce la Carnegie Hall, unde a debutat acum cinci ani, în Zankell Hall. Edith Eisler scria în 2010, în NY Concert Review, despre acest debut, că „...ansamblul trebuie să fie unul dintre cele mai bune, mai versatile grupuri tinere, prezentate publicului".
SoNoRo a fost înființat în 2006, în București, ca un experiment menit să readucă muzica de cameră în România, unde acest gen muzical era oarecum uitat, la acea vreme. De la înființare, Festivalul SoNoRo s-a dezvoltat într-una dintre cele mai incitante, creative și renumite platforme culturale din Europa de Est. Artiștii SoNoRo se numără printre cei mai apreciați muzicieni pe plan internațional.
Luni, 30 noiembrie 2015, ora 20:00, la Weill Recital Hall (Carnegie Hall), SoNoRo va prezenta un recital cu lucrări de Mahler, R. Strauss, Dohnányi și Enescu. Detalii suplimentare la
Artiștii ansamblului SoNoRo, Diana Ketler (pian), Daniel Rowland și Alexander Sitkovetsky (vioară), Răzvan Popovici (violă), și Julian Arp (violoncel), dezvoltă și cariere solistice, ca interpreți ai muzicii de cameră și ca pedagogi, având o perfectă colaborare muzicală și de comunicare în cadrul cvartetului.
Joi, 3 decembrie 2015, de la ora 18:00, la The John F. Kennedy Center for the Performing Arts Millennium Stage, directorii Festivalului SoNoRo în București, violonistul român Răzvan Popovici și pianista letonă Diana Ketler, alături de violonista germană Alissa Margulis, vor susține un recital excepțional, al cărui program cuprinde Trio-ul „Kegelstatt" pentru vioară, violă și pian, de Mozart; Konzertstück pentru violă și pian, de George Enescu; piesa de virtuozitate violonistică „Tzigane", de Ravel, și „Melodia românească", de Max Bruch, inspirată de o doină tradițională.
Recitalurile sunt organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României de la Washington, în colaborare cu RA-Entertainment.