Literatură

8 Jun 2016

Traduceri din Mihai Eminescu și Liviu Rebreanu în franceză semnalate de revista Europe

Traduceri recente din clasici ai literaturii române apărute în Franța sunt semnalate elogios în numerele din lunile martie și aprilie ale revistei Europe.   Ambele volume, Adam et Èvede Liviu Rebreanu (Ed. Cambourakis), tradus cu sprijinul Institutului Cultural Român, 

5 Jun 2016

Gabriela Adameșteanu la Madrid: o cronică cât o consacrare

„În toate romanele sale, Adameșteanu descrie cu măiestrie spiritul unei epoci, intruziunea politicului în cotidian, frica adânc instalată într-o societate lipsită de libertate. ˮ Cu aceste cuvinte, eseistul și criticul literar Mercedes Monmany introduce cititorul

5 Jun 2016

Eveniment TIMPUL la Salonul Internațional de Carte Bookfest, 2016

Duminică, 5 iunie, începând cu ora 17. 30, Scena Agora din Pavilionul C5 (Romexpo) va găzdui lansarea numărului din mai al revistei de cultură contemporană TIMPUL, care va fi precedată de Conferința Spiritul critic și dialogul ideilor. Vor participa Daniel

1 Jun 2016 - 5 Jun 2016

ICR va prezenta la Bookfest cartea-obiect a lui Cristian Todie

Creaţie a lui Cristian Todie, cartea-obiect a fost prezentată în premieră mondială la Salonul cărţii de la Paris şi va fi lansată și la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016, în prezenţa autorului. Cristian Todie, un artist în vârstă de 62 de ani,

4 Jun 2016

Noaptea Literaturii Europene la Lisabona

Sâmbătă, 4 iunie, timp de cinci ore, Lisabona a găzduit un maraton literar dedicat tuturor celor dornici să descopere, prin intermediul cuvintelor, scriitorii marcanţi ai lumii contemporane europene. De-a lungul acestei serate inedite, considerată de presa portugheză

4 Jun 2016

ICR lansează atlasul „Descriptio Ponti Euxini” în cadrul Bookfest 2016

Institutul Cultural Român lansează sâmbătă, 4 iunie 2016, începând cu ora 14. 00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, volumul cartografic Descriptio Ponti Euxini. Evenimentul va avea loc pe scena Agora din cadrul Bookfest, din Complexul Expozițional

1 Jun 2016

Institutul Cultural Român la Bookfest: de la Todiebook la Descriptio Ponti Euxini

Institutul Cultural Român va fi prezent la Salonul Internațional de Carte Bookfest, desfășurat în perioada 1 - 5 iunie 2016 la Romexpo, cu un program de evenimente consistent și o ofertă editorială proaspătă. La standul Institutului (stand C10, pavilionul C4) vor

31 May 2016

Apariții la Editura ICR în primul semestru din 2016

De la corespondențe literare pariziene, teatru fotografiat, Marea Neagră în hărți de epocă, ecouri platoniciene la Brâncuși și contribuții românești, la exegeza shakesperiană – aparițiile recente de la Editura ICR acoperă o arie culturală largă,

27 May 2016 - 28 May 2016

Matei Vișniec la Salon du Livre des Balkans 2016

Vineri, 27 mai 2016, ora 14. 00, se deschide la Pôle des Langues et Civilisation INALCO BULAC (Paris), Salon du livre des Balkans, o manifestare culturală și literară, singura consacrată în Franța acestei părți a Europei. Începând din 2010, Salon du livre

28 May 2016

NOAPTEA LITERATURII

Negustorul de inceputuri de romanDe Matei Vişniec | lectură de Laurent JolySâmbătă 28 mai de la orele 17 la 23Lusofolie's - 57 avenue Daumesnil, 75012 ParisOmul contemporan, devenit un mutant genetic al societatii de consum, este mai mult decit obsedat de

26 May 2016

LETTRE Internationale Nr. 97 (primăvara)

A apărut un nou număr al revistei LETTRE Internationale - ediția în limba română, editată de Institutul Cultural Român. SUMAR Nr. 97Dincolo de evenimentRodica Binder - Exoduri, refugii, schimbãri la fațãIon Vianu - La început a fost frumosulHugh Eakin

18 May 2016 - 22 May 2016

Peste 100 de poeți din 23 de țări, la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB)

Peste 100 de poeți din 23 de țări,  la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB)* 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un