- 12 June 2017 - 18 June 2017
- Etichete Galeria Sabot la târgul de artă LISTE din Basel
Cu sprijinul Institutului Cultural Român, galeria Sabot din Cluj-Napoca participă în perioada 12-18 iunie 2017 la târgul de artă LISTE din Basel,
Elveția, cu un proiect care pune în dialog doi artiști contemporani pentru care
ironia (uneori autobiografică, alteori alegorică) a devenit materie primă -
Răzvan Botiș (născut în 1984 la Brașov; trăiește și lucrează la Cluj) și
britanicul Joe Fletcher Orr (născut în 1991 la Birkenhead, trăiește și lucrează
la Liverpool). Va fi, în egală măsură, un dialog despre istoria artei și despre
cum poate fi ea citată astăzi, de pe două poziții complementare: una poetică
(Botiș) și o alta caustică (Fletcher Orr).
LISTE este unul dintre cele mai importante târguri de artă din lume și, cu
siguranță, cel mai prestigios în rândul generației tinere de artiști și galerii
internaționale. Exigența maximă în procesul de selecție anuală a galeriilor a
asigurat continuitatea proiectului și succesul de care se bucură el astăzi.
Misiunea organizatorilor este promovarea celor mai inovatoare galerii tinere și introducerea lor în circuitul internațional.
Asociația Sabot s-a înființat în anul 2009 la Cluj-Napoca cu scopul de a
promova arta contemporană și de a oferi tinerilor artiști suportul și
vizibilitatea de care au nevoie la început de carieră. Până astăzi, Sabot a
organizat la Cluj peste 35 de expoziții și a participat la mai bine de 25 de
târguri internaționale de artă (la New York, Paris, Londra, Miami, Basel,
Torino, Viena, Marsilia etc.). În 2013, 2015 și 2016, galeria Sabot a fost
desemnată de publicația Modern Painters din New York drept una dintre cele mai
bune 500 de galerii din lume. La începutul acestui an, aceasta a fondat,
împreună cu alte 4 galerii clujene, cel mai amplu centru de artă contemporană
din țară - Centrul de Interes , care își deschide porțile chiar în aceste zile
la Cluj.