- 1 June 2018 - 3 June 2018
- Tags 22.FFE EUNIC ICR #EURoad2Sibiu2019 Centrul Cultural Ion Besoiu
După o absență de 11 ani, în Anul Centenarului și în Anul european al patrimoniului cultural, Festivalul Filmului European se întoarce în Sibiu, la Centrul Cultural Ion Besoiu. Cu un an înaintea importantului summit al Uniunii Europene programat pentru luna mai 2019 la Sibiu, 22.FFE ia pulsul Europei. Ediția din Sibiu a Festivalului are loc între 1 și 3 iunie, și aduce 7 filme recente, puternice și încărcate de actualitate, și un clasic al anilor ’30, semnat de Jean Renoir și restaurat pentru exigențele spectatorilor zilelor noastre. Accesul la proiecții este gratuit.
Gala de deschidere a ediției 22.FFE Sibiu are loc vineri, 1 iunie, de la ora 19:00, și inaugurează seria de evenimente programate la proaspăt restauratul Centrul Cultural Ion Besoiu cu documentarul britanic O mamă își aduce fiul să fie împușcat (Marea Britanie, 2017). Acesta prezintă o societate traumatizată de conflictul din Irlanda de Nord, care refuză autoritatea legitimă și decide să își rezolve problemele intern, în comunitate. O producție cu o temă ieșită din comun și filmată în condiții foarte grele de Sinéad O'Shea, regizoare și jurnalistă cu multă experiență în domeniul politic și de război.
Din selecția filmelor 22.FFE Sibiu, un rol aparte îl ocupă Însoțitoarea de zbor (Olanda, 2017), o coproducţie româno-olandeză regizată de Jaap Van Heusden, care vorbește despre legătura care ia naștere între doi protagoniști care provin din lumi aproape diametral opuse: Nicu (interpretat de tânărul actor român Bogdan Iancu), un adolescent care trăieşte pe străzile Bucureştiului, şi Lin, o stewardesă din Olanda. Miami (Finlanda, 2017), un film captivant al regizoarei Zaida Bergroth, spune povestea a două surori care se regăsesc după mulți ani în care nu s-au mai văzut. Minunatul meu Berlin de Vest (Germania, 2017), un documentar semnat de Jochen Hick, combină materiale de arhivă și interviuri, despre lupta comunității LGBT pentru dreptul de a fi privită ca o comunitate politică și istorică, în Berlinul de Vest de după Al Doilea Război Mondial. De neratat este și Sărutând-o pe Candice (Irlanda – Marea Britanie, 2017), filmul de debut al regizoarei Aoife McArdle, selecționat în festivaluri de film de seamă ca Toronto și Berlin și apreciat de critici ca un debut emoționant și impresionant din punct de vedere vizual.
La o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial, rememorăm primul conflict cu adevărat pan-european, conduși de bagheta mareluiJean Renoir, unul dintre cei mai mari regizori ai tuturor timpurilor, în compania unor actori de legendă, Jean Gabin și Erich von Stroheim, în pelicula Iluzia cea mare (1937), citată de critici și istorici printre cele mai însemnate capodopere ale cinematografiei.
Programul 22.FFE, ediția Sibiu, la Centrul Cultural Ion Besoiu:
Vineri 1 Iunie – Gala de deschidere a FFE
19:00 O mamă își aduce fiul să fie împușcat– Sinéad O'Shea /Marea Britanie / 2017 / 84'
Sâmbătă 2 iunie
15:00 Galben fierbinte – Fikret Reyhan/Turcia / 2017 / 85'
16:30 Minunatul meu Berlin de Vest– Jochen Hick /Germania / 2017 / 97'
18:15 Miami –Zaida Bergroth / Finlanda / 2017 / 119'
20:30 Însoțitoarea de zbor –Jaap Van Heusden /Olanda / 2017 / 102'
Duminică 3 iunie
15:00 Iluzia cea mare – Jean Renoir / Franța / 1937 / 114'
17:00 Sărutând-o pe Candice – Aoife McArdle /Irlanda / 2017 / 102'
19:00 Western– Valeska Grisebach/Germania / 2017/ 100'
Programul complet al ediției 22.FFE este disponibil pe http://ffe.ro/2018/programfilme/#Aexpand16.
Festivalul Filmului European ajunge în 2018 într-un număr record de orașe: București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie). Anul acesta FFE ajunge pentru prima dată în Alba Iulia, Galați și Râmnicu Vâlcea.
Spotul de promovare 22.FFE poate fi vizionat aici: http://ffe.ro/2018/jurnal/spotul-video-22-ffe/
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.
Organizatorii mulțumesc Centrului Cultural Ion Besoiu.
Parteneri media locali: Allgemeine Deutshce Zeitung, De toate pentru toți, Hermannstädter Zeitung, Mediaș News, Mesagerul de Sibiu, Revista Profil Cultural, Transilvania 365.
Parteneri media naționali: aarc.ro, Agerpres, Bookblog, Bucharest City App, București FM, Calea europeană, Cărturești, Cinefan, CineGhid, Cinemagia, Cinepub, Citatepedia, Dilema Veche, Eskape, Festivalier, Film Menu, Film New Europe, Glamour, Gratuitor, Hyperliteratura, Igloo, IQAds, LiterNet, Modernism, MovieNews, Munteanu, Observator Cultural, Radio România Cultural, România Pozitivă, Tanănana, TVR, TV SAT Media Group, Ziarul Metropolis, Zeppelin
Contact: Anca Hrab, Coordonator FFE - Institutul Cultural Român, tel. 0722 59 15 61, e-mail: ffe[@]icr.ro