Concert
aniversar Doina Rotaru
23
septembrie, ora 17.00
Nowa Miodowa - Sala Koncertowa ZPSM nr 1
(ul. Rakowiecka 21)
Institutul
Cultural Român de la Varșovia organizează în data de 23 septembrie a.c. un
concert aniversar, dedicat remarcabilei compozitoare Doina Rotaru,
reprezentantă de marcă a școlii componistice românești, cunoscută în Polonia în
mediul muzicii contemporane.
La împlinirea a 70 de ani ai creatoarei românce vă invităm
la un eveniment care leagă cele două culturi, română și poloneză. Interpreții
concertului care va avea loc în minunata sală Nowa Miodowa a complexului școlar
muzical din strada Rakowiecka 21, nou construit la Varșovia, vor fi flautiștii
Ewa Liebchen și Rafał Jędrzejewski (care formează ansamblul Flute o'clock) și
pianista Emilia Karolina
Sitarz.
La invitația Institutului, Doina
Rotaru va fi prezentă la concertul din Polonia.
De asemenea, în preziua concertului – miercuri, 22 septembrie, de la ora 12.00 – publicul este așteptat în salonul Uniunii Compozitorilor Polonezi (Rynek Starego Miasta 27) la o întâlnire cu compozitoarea, moderată de Krzysztof Kwiatkowski.
Cele două evenimente sunt incluse în programul Fringe al FestivaluluiInternaţional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” (Warsaw Autumn), cea mai importantă manifestare muzicală din Polonia, organizată în fiecare an de Uniunea Compozitorilor Polonezi. Creat în 1956 de compozitorii Tadeusz Baird şi Kazimierz Serocki şi conceput iniţial ca o ieşire din impasul în care se afla muzica poloneză la acel moment, Festivalul s-a dovedit un refugiu pentru libertatea artistică, oferind totodată spaţiu de exprimare muzicii contemporane cu stilurile, atitudinile şi tehnicile ei diferite. Festivalul„Toamna Varşoviană” continuă să fie unul din cele mai importante şi mai mari festivaluri de muzică contemporană din lume, reunind în fiecare an în jur de 300 de interpreţi şi compozitori din diferite ţări. Începând din 2019,directorul Festivalului este remarcabilul compozitor, pianist și improvizator Jerzy Kornowicz.
Programul
concertului:
DOINA ROTARU
Uroboros (1998/rev. 2013) – pentru două flaute
Jyotis (2017) - na flet solo (premieră poloneză)
Crystals (2002) - na flet i fortepian
(premieră poloneză)
Japanese Garden*
(2006/rev. 2013) – pentru două flaute și bandă
*versiunea de duet a lucrării a fost creată de compozitoare ăn 2013 special pentru Ewa Liebchen - flaut, flaut piccolo, Rafał Jędrzejewski - flaut, flaut bas, Emilia Sitarz - pian
Interpreți:
Ewa
Liebchen - flet, piccolo
Rafał Jędrzejewski - flet, flet basowy
Emilia Karolina Sitarz – fortepian
Compozitoarea Doina
Rotaru lucrează adesea cu arhetipuri și simboluri pe care le țese cu grijă
în heterofoniile sale, amestecând influențe arhaice românești (în special în
tipul de ornamentație sau utilizarea frecventă a flautului) cu tehnici și
structuri contemporane.
Născută în 1951, la București, Doina
Rotaru a studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică (1970-1975), avându-i
ca profesori pe Ștefan Niculescu și Tiberiu Olah. În 1991 a primit o bursă în
Olanda (Amsterdam), unde a studiat cu Theo Loevendie.
A scris până acum peste 120 de lucrări
care acoperă aproape toate genurile muzicale: de la lucrări pentru instrumente solo,
de cameră, corale, până la la opusuri pentru orchestră, de la piese care îmbină
instrumentele cu muzica electronică până la muzică pentru teatrul de păpuși. Muzica
sa a fost cântată în numeroase concerte și festivaluri din întreaga lume, din
Europa, Extremul Orient, Australia, Canada și America de Sud.
Lucrările sale au fost comandate de
Festivalul de Toamnă din Varșovia, Radio France, Radio Graz, Suntory Hall
Tokyo, Ministerul francez al Culturii, diverse ansambluri și soliști din
Austria, Croația, Franța, Germania, Islanda, Japonia, Olanda, Suedia, Elveția.
A colaborat cu muzicieni de prestigiu
precum flautiștii Pierre-Yves Artaud, Mario Caroli sau Ion Bogdan Ștefănescu,
saxofonistul Daniel Kientzy, interpretul de shakuhachi Iwamoto Yoshikazu,
dirijorii Barrie Webb, Pierre-Alain Biget, Ludovic Bacs, Christian Badea, Horia
Andreescu, cu Stockholm Saxophone Quartet, Ergon Ensemble (Atena), Ansamblul
Profil (București), Cvartetul de coarde Arcadia (Cluj), XXth Century Ensemble (Viena),
Caput Ensemble (Islanda), Les Percussions de Strasbourg, Orchestra franceză de
flaute (Paris), Orchestra Filarmonicii din Tokyo, Orchestra Filarmonicii din Malmö
ș.a.
Doina Rotaru a primit Premiul Academiei
Române (1986), Premiul Uniunii Compozitorilor (UCMR, București - 10 premii în perioada 1981-2015). În 1994 a primit
Premiul I la Concursul Internațional Gedok - Mannheim (Germania) pentru a Simfonia
a II-a.
A fost invitată să conferențieze despre muzica
ei în Germania (la Cursurile de vară de la Darmstadt pentru Muzică Nouă - 1992,
1994), Olanda (Seminarul Internațional al Compozitorilor „Gaudeamus”, Amsterdam
- 1990, 1992), Marea Britanie
(Universitatea Huddersfield - 1995, Brighton - 1995) , Japonia (Tokyo - 1998,
2001, Akiyoshidai - 2011), Islanda (Skalholt - 2006), Suedia (Stockholm -
2010), Polonia (Bydgoszcz - 2018), Italia (Bari - 2011, Veneția - 2019), Spania
(Madrid și Bilbao - 2019).
Doina Rotaru a fost invitată să participe în
jurii internaționale ale unor concursuri de compoziție sau în comisii de selecție
la festivaluri în Franța (Paris - 2002, 2006), Slovenia (Ljublijana - Zilele
Mondiale ale Muzicii 2004) și România (București - 2006), precum și la numeroase
concursuri de compoziție românești.
Începând din 1990 a predat la
Universitatea Națională de Muzică din București, unde a condus Catedra de
Compoziție în perioada 2008-2013. Din 1998 este doctor în muzicologie al
aceleiași Universități, titlu obținut cu lucrarea Compozitorii contemporani
și tradițiile arhaice. Este coautoare, împreună cu profesorul Liviu Comes, a două volume didactice: Contrapunct. Manual pentru liceele de
muzică (Editura Didactică, 1977) și Tratat de contrapunct vocal
si instrumental (Editura
Muzicală, 1986).
În 1998 și 2009 a fost director artistic
al Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, cel mai important festival de
muzică contemporană din București.
Lucrările sale sunt publicate de Editura
Muzicală (Editura Muzicală) din București, Éditions Leduc și Henry Lemoine din
Paris, precum și de Babel Scores.
Ewa
Liebchen
Flautistă, solistă și muziciană de cameră,
specializată în interpretarea muzicii contemporane. A susținut numeroase concerte
cu interpretări în premieră a unor lucrări muzicale poloneze, multe dintre ele comenzi
în cadrul programului Ministerului polonez al Culturii și Patrimoniului
Național. Este absolventă a
Accademia Italiana del Flauto (2002) la clasa de flaut a prof. Raymond Guiot și
a Academiei de Muzică „Feliks Nowowiejski” din Bydgoszcz, la clasa de flaut a prof.
Jadwiga Kotnowska (2005).
Laureată a numeroase concursuri
de muzică naționale și internaționale, ca solist și muzician de cameră. Bursieră
al unor organizații precum Fundacja Kultury, ZAiKS, Top Wind sau Accademia
Musicale Chigiana. De asemenea, este câștigătoare de două ori a Programului de
burse „Młoda Polska/Tânăra Polonie” al Ministerului polonez al Culturii și
Patrimoniului Național.
În cadrul activității
sale pedagogice conferențiază și conduce ateliere în domeniul interpretării contemporane
pentru instrumentiști, pedagogi și compozitori. A susținut prelegeri la diverse
instituții de muzică (Academia de Muzică „Feliks Nowowiejski” din Bydgoszcz,
Academia de Muzică „Stanisław Moniuszko” din Gdańsk, Academia de Muzică „Grażyna
și Kiejstut Bacewicz” din Łódź). Ca artist rezident, a fost invitată la Cursurile
Internațional de Vară de Compoziție Synthetis din Radziejowice (2015, 2017) și la
Sichuan Conservatory of Music (SCCM) din Chendgu, China (2017).
Este flautistă a Chain
Ensemble, ansamblu axat pe interpretarea muzicii noi, condus de prof. Andrzej
Bauer. De cincisprezece ani este membră a duetul de flaute Flute O'Clock. În 2010, la
editura DUX a fost lansat primul album al grupului, „Now”, care a primit
premiul revistelor „Hi-Fi” și „Muzyka” pentru Cel mai Bun Disc al anului 2010
și a fost nominalizat la premiile muzicale Fryderyk 2011 la categoria Debutul
fonografic al anului. Flautista a realizat înregistrări pe CD cu muzica
compozitorilor polonezi Sławomir Kupczak
și Dominik Karski, lansate de DUX și Bôłt Records.În 2018, primul ei album solo „Electric Scheep” a
fost lansat tot de Bôłt Records. O piesă din acest album – „Halny”, dedicată
flautistei de Sławomir Kupczak - a primit recomandarea 66th International Rostrum
of Composers.
Cel mai recent album CD,
„Goodnight Mr. Górecki”(Bôłt Records),înregistrat alături de Emilia Karolina
Sitarz - pian, Barbara Kinga Majewska - soprană și Hubert Zemler - percuție, a
fost lansat în octombrie 2020, la 10 ani de la moartea compozitorului.
Emilia
Karolina Sitarz
Pianistă, director artistic al festivalului Kwadrofonik și al seriei „Słuchy
(Audiții) - Concerte de vizitat”, pedagog, câștigătoare a celor mai importante
premii culturale poloneze, precum: Koryfeusz, Pașaportul Revistei „Polityka”,
Fryderyk, Złota Płyta/Discul de Aur, Folkowy Fonogram Roku/Fonograma Anului. A absolvit Universitatea de Muzică „Fryderyk Chopin” din Varșovia și studii
postuniversitare la Hochschule für Musik
und Theater din Rostock, la clasa duetului Hans-Peter și Volker Stenzl. Mulți
ani a studiat și la clasa duetului Bracha Eden - Alexander Tamir (Israel). Din 1999 este membră a ansamblului Lutosławski Piano Duo, iar din 2005 și a
cvartetului Kwadrofonik.
În proiectele muzicale originale, realizate împreună cu ansamblurile sale,
colaborează adesea cu personalități ale muzicii pop, jazz și folk (printre
alții: D. Miśkiewicz, A. Rojek, M. Koteluk, A. Strug). De asemenea, colaborează
cu remarcabila flautistă Ewa Liebchen. Din 2011 conduce Asociația Kwadrofonik,
cu care realizează o serie de proiecte în Polonia și în străinătate, printre
care Festivalul Kwadrofonik, „Słuchy (Audiții) - Concerte de vizitat”, Pianokrąg, Wolny koncert/Concert liber, Kwadrofonik-za
granicą dźwięku/Kwadrofonik-peste granița sunetului.
A concertat în majoritatea țărilor europene, în America de Nord și de Sud,
Orientul Mijlociu și Japonia, în săli precum: Filarmonica Națională, Izumi
Hall, Carnegie Hall, Berliner Philharmonic, Gulbenkian Auditorio, Studioul „Witold
Lutosławski”, Chicago Symphony Center, NOSPR, NFM, Beijing Music Hall, J.F.
Kennedy Center for the Performing Arts.
Este invitată în festivaluri precum: Festivalul Radioului Polonez,
Kwartesencja, Toamna Varșoviană,Łańcuch/Lanț, UNSOUND, Festivalul Premierelor,
Musica Polonica Nova, Festivalul Polonez de Pian, Vratislavia Cantans,
Festivalul de Pian din Cracovia,Muzyka na
Szczytach /Muzica pe
Culmi, Two Moors Festival (Marea Britanie), Londrina Festival (Brazilia), Scelsi
Festival(Italia), Festivalul de Muzică de la Łańcut, Klang (Malta), Spring Festival
(Israel), Ein Kerem Music Center Season (Israel). Invitată permanent la
festivalurile duetelor de pian, printre altele în Moldova, Lituania și Belarus,
de asemenea susține concerte în străinătate la invitația ambasadelor și
institutelor poloneze.
Acordă o mare importanță muzicii noi și colaborării cu compozitorii. A
interpretat câteva zeci de premiere mondiale. În prezent pregătește lucrări de
compozitori străini precum: Malte Giesen, Peter Ablinger, Niels Ronsholdt,
Sasha Blondeau, Lore M. Hiendl, Nigel Osbourne.
În munca din ansambluri combină tradițiile muzicii clasice, interpretarea muzicii
noi și inspirațiile din diverse surse, inclusiv muzica tradițională și
electronică poloneză. De asemenea, promovează lucrări interpretate rar, cum ar
fi Music for eighteen musicians și Daniel Variations de Steve Reich, Industrial
Symphonyde Angelo Badalamenti,
Wanderer – Fantasie în versiunea pentru două piane și orchestră
de Franz Liszt (cu Jerusalem Symphony Orchestra).
Cele mai importante discuri la care a participat sunt Lutosławski Piano
Duo - Kagel, Lutosławski, Poulenc, Strawiński; Folklove; Requiem Ludowe;
Piano.pl; Lutosławski - Tuwim. Piosenki nie tylko dla dzieci (Cântece nu numai pentru copii); Winterreise; Unchained; Incorporate; Liminal
Studies; Lady Monsieur
Poldowski; Astronomia
poety. Baczynski; Good Night Mr. Górecki.
Conferențiază în domeniul duetelor de pian și al interpretării muzicii noi.
De asemenea, este autoarea unei serii de concerte educative pentru copii și tineri
având în centru problematica muzicii contemporane.În 2019 a fost bursieră a orașului Varșovia în domeniul promovării
culturii. În 2020 a inițiat o serie de programe online care prezintă lucrări
pentru duet de pian, intitulat „Włącz duet” /„Pornește
duetul”.
FLUTE
O’CLOCK
Duo-ul Flute este un
eveniment pe piața muzicală poloneză. Ansamblul a fost fondat în 2002 și este
specializat în interpretarea muzicii contemporane. Un loc aparte în activitatea
sa îl reprezintă promovarea muzicii poloneze. Instrumentația largă de flaut a
ansamblului este o sursă de inspirație pentru mulți compozitori.
Flute O'clock a
realizat numeroase interpretări în premieră ale unor lucrări de muzică
poloneză. Multe dintre elecomenzi în cadrul programului Ministerului polonez al Culturii și
Patrimoniului Național.
Ansamblul este multiplu laureat al
concursurilor internaționale de muzică la categoria ansamblu de cameră, a beneficiat
de programe de burse și granturi, printre ele de două ori din partea Ministerul
polonez al Culturii și Patrimoniului Național. A fost nominalizat la Premiile
muzicale Fryderyk 2011 la categoria Debutul fonografic al anului pentru primul
album, „Now” (DUX). Următoarele două albume ale ansamblului au fost
monografiile compozitorilor polonezi Sławomir Kupczak – „Res Facta” și Dominik
Karski – „Glimmer” (Bôłt Records).
Alături de Ewa Liebchen, în componența duetului
intră flautistul Rafał Jędrzejewski, absolvent al Academiei de Muzică
din Gdańsk, la clasa prof. Krzysztof Langman (2001), și al Hochschule für Musik
und Theater din Hamburg, la clasa prof. Hans Udo-Heinzmann (2005). Rafał Jędrzejewski
este câștigător al Premiului al II-lea
la competiția „Elize Meyer” din Hamburg (2003) și al Premiului al III-lea la cea
de-a XI-a ediție a Concursului Internațional de flaut „Friedrich Kuhlau” din Uelzen
(2005). Din 2014 este cadru didactic al Academiei de Muzică „Stanisław
Moniuszko” din Gdańsk. În perioada 2007-2020 a fost solist al Filarmonicii din Zielona
Góra, iar în sezonul 2016/2017 a fost prim flautist al Filarmonicii Naționale
Baltice din Gdańsk. Flautistul este implicat în promovarea operei
compozitorilor din Gdańsk.
Concertul va avea intrare liberă pentru public, pe bază de invitație sau bilet gratuit (care poate fi ridicat de la sediul Institutului Cultural Român din str. Chopina 10 sau cu o oră înainte de concert, la sala Nowa Miodowa, ul. Rakowiecka 21).