- 26 September 2015
- Etichete ICR Catsheuvel Festivalul de arta romaneasca Traditie si contemporaneitate catsheuvel Institutul Cultural Roman
Sâmbătă, 26 septembrie 2015, la Haga se va desfășura Festivalul de Artă Românească, Tradiție și Contemporaneitate Catsheuvel. Aflată la a doua ediție, manifestarea este organizată de UszinaDans (NL) sub patronajul Ambasadei României în Olanda, cu sprijinul Institutului Cultural Român, cuprinde concerte, reprezentații coregrafice, performance și expoziții, cu participarea unor artiști români și olandezi. Evenimentele au loc de la ora 12, timp de 12 ore, la Teatrul Aan Het Spui.
Printre artiștii implicați se numără muzicieni, coregrafi, dansatori, artiști vizuali. Foaierul va găzdui o expoziție de fotografie, precum și standuri cu produse gastronomice și viticole românești.
Având, în acest an, sloganul „Experience Exceeds Expectation!“, festivalul este centrat în jurul a trei elemente. Primul, intitulat simbolic Timpul, este tema unui spectacol multimedia care propune privitorului o călătorie în trecut, o redescoperire a atmosferei Bucureştiului interbelic cu muzica şi balurile sale. Al doilea element central, Calea Îngerului Uman, face o legătură între culturi tradiționale diferite, devenind o punte între prezent și trecut, dar și între două lumi, cea interioară și cea exterioară. Cel de-al treilea element le unește simbolic pe primele două, prin reinterpretarea muzicii Mariei Tănase, într-un recital susținut de Maria Răducanu.
Elemente de artă tradițională sunt integrate în fiecare propunere, începând cu decorul care include sculptură în lemn, ceramică, țesături și broderii, continuând cu itinerariul fotografic realizat de artistul vizual Mihai Cucu, povești de viață în imagini cu faimoasa ie românească, dansul și muzica populara din zone etnografice diferite.
Mai multe informații : [url=www.catsheuvelfestival.nl ]www.catsheuvelfestival.nl [/url]