- 29 September 2020
- Tags Radosława Janowska-Lascar Ziua traducatorului Icr varsovia Lucian Dan Teodorovici Matei brunul
Traducătoarea Radosława Janowska-Lascar participă, la invitația Institutului Cultural Român de la Varșovia, cu prezentarea romanului Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici, la expoziția virtuală „Portretele traducerii“, proiect online organizat de EUNIC Varșovia pentru a marca Ziua Internațională a Traducătorului, sărbătorită pe 30 septembrie. Cunoscuta și apreciata traducătoare din literatura română, deținătoarea unui doctorat în Științe Umaniste obținut în cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, a tradus în limba polonă romanul Matei Brunul, apărut în 2014 la editura Amaltea,demers care a reprezentat inițierea sa ca traducător de literatură română, urmat de alte șapte volume.
„Matei Brunul este cartea care m-a format ca traducătoare. Descoperită întâmplător într-o librărie bucureșteană, în noiembrie 2012, a însemnat începutul aventurii cu literatura română, totodată o lecție de smerenie, în care am învățat enorm de la redactor, corector. Câteva luni de traducere intensă, zi de zi, de gândire, de căutare a soluțiilor lingvistice, stilistice, cele mai bune.“, povestește traducătoarea. „Cartea vorbește despre individul aflat față în față cu Marea Istorie, omul care încearcă să se definească identitar, să se regăsească în condiții complet noi, să lupte împotriva uitării. Suma uitărilor individuale creează uitarea colectivă, la nivelul societății. Societatea vrea să uite adesea momentele rușinoase, grele, din istorie. Și abia în urma unor concursuri de împrejurări poate sau este nevoită să-și reamintească.Este și despre o căutare intensă, dramatică, a prieteniei, a sentimentelor, emoțiilor umane, a iubirii, a relațiilor firești, căci relațiile celor din jur cu personajul principal sunt guvernate, dictate doar de misiuni cerute de partid sau de Securitate. (...) Îl admir pe Lucian pentru curaj, pentru că la o vârstă tânără, 36 de ani, cât avea când a scris Matei Brunul, a avut curajul să abordeze această temă. Scrierea a fost precedată de trei ani de studiu și cercetare istorică în biblioteci, arhive, de discuții cu victimele și călăii acelor vremuri. A încercat să cunoască atât punctele de vedere ale victimelor, cât și pe ale călăilor. (...) Îl admir pentru că a avut grijă de fiecare detaliu al romanului. Și îl admir pentru stilul baroc de a scrie, greu de tradus, dar foarte meritoriu“, a declarat traducătoarea Radosława Janowska-Lascar.
Cartea are în ediția poloneză o prefață care nu există în cea românească. La rugămintea traducătoarei Radosława Janowska-Lascar și a editoarei Anna Ludmiła Koza, autorul a scris-o special pentru cititorii polonezi.
În acest an, institutele culturale și ambasadele reunite în EUNIC Varșovia, Asociația Traducătorilor Literari, Institutul pentru Cultură din Gdańsk și Reprezentanța Comisiei Europene din Polonia marchează Ziua Traducătorului invitând publicul, începând din 30 septembrie 2020, la expoziția virtuală „Portretele traducerii“, pe www.dzientlumacza.pl, în care treizeci de traducători prezintă și recomandă cititorilor cea mai recentă, mai valoroasă sau pur și simplu cartea preferată, în traducere proprie. În expoziție se regăsesc aproape toate limbile europene și toate genurile literare: poezie, proză și teatru, chiar și bandă desenată. Traducătorii își prezintă munca în înregistrări audio și video și în fragmente de texte traduse, povestesc despre revelațiile și descoperirile care le-au însoțit lecturile și traducerile, totodată oferind o perspectivă fascinantă asupra muncii lor specifice și contextului apariției cărții în literatura țării respective.
Radosława Janowska-Lascar este absolventă a Universității Jagiellone de la Cracovia (Muzicologie și Filologie română), doctor în Științe Umaniste al Universității „Al.I. Cuza” din Iași. Traducătoare de literatură română în limba polonă (până în prezent a tradus opt cărți scrise de cinci autori: Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu, Filip Florian, Jan Cornelius) și de literatură polonă în limba română (printre alții, Zbigniew Herbert, Sławomir Mrożek, Hanna Krall, Paweł Huelle, Czesław Miłosz). Promotoare a culturii, istoriei și artei românești, organizatoare a numeroase evenimente, în colaborare cu Teatrul „Helena Modrzejewska”, Clubul Agatka și Biblioteca Publică din Legnica. Din 2019 este membră a Asociației Traducătorilor Literar.
Ziua Internațională a Traducătorului (International Translation Day – ITD) este sărbătorită în lume începând din 1953. Organizațiile internaționale ale traducătorilor s-au străduit de-a lungul anilor să obțină din partea ONU statutul de sărbătoare oficială. În timpul celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Organizației Națiunilor Unite, la 24 mai 2017, printr-o rezoluție adoptată în unanimitate, ziua de 30 septembrie a fost declarată Ziua Internațională a Traducătorului. Data de 30 septembrie a fost aleasă pentru că marchează, în calendarul romano-catolic, Ziua Sfântului Ieronim, care, în secolul al III-lea, a fost traducător al Bibliei și este considerat patronul traducătorilor. Aniversarea subliniază rolului esențial al traducătorilor în receptarea literaturii și culturii în limbi străine.
Organizatorii Zilei Internaționale a Traducătorului 2020 în Polonia: EUNIC Varșovia - Forumul Cultural Austriac, Preprezentanța Generală a Guvernului Flandrei, Reprezentanța Generală Wallonie-Bruxelles la Varșovia, Centrul Ceh, Ambasada Republicii Cehe, Institutul Cultural Danez, Ambasada Estoniei, Institutul Francez din Polonia, Institutul Cervantes, Ambasada Irlandei, Centrul Lituanian de pe lângă Ambasada Republicii Lituania, Ambasada Maltei, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Goethe-Institut, Institutul Camões, Institutul Cultural Român, Ambasada Suediei, Institutul Cultural Maghiar, British Council, Institutul Cultural Italian; Institutul pentru Cultură din Gdańsk; Reprezentanța Comisiei Europene din Polonia;Asociația Traducătorilor Literari.