Loc: Stadttheater Ingolstadt, Kleines Haus, Parkstraße 85051, Ingolstadt.
Ora: 20.00.
Între 8 și 10 aprilie 2016 va avea loc la Stadttheater Ingolstadt cea de-a doua ediție a festivalului de teatru „Danubia Connection". Inițiat în 2012, cu invitați ai scenei teatrale din Ungaria, festivalul gravitează în jurul fluviului Dunărea, văzut ca punte de legătură culturală între țările din vestul și estul continentului. Ediția din acest an se concentrează pe scena teatrală românească și vizează crearea bazelor unui parteneriat de cooperare de durată cu artiștii români. În acest scop, timp de trei zile, vor fi susținute mai multe lecturi scenice, oferind astfel posibilitatea publicului german să cunoască complexitatea și varietatea teatrului din România.
Evenimentul principal al prezentei ediții a festivalului este „Produse Domestice", un proiect amplu de Teatru de Investigație produs de Ioana Păun, care utilizează spectacolul, jurnalismul și advocacy-ul pentru a face vizibile poveștile lucrătorilor domestici și pentru a apropia producția teatrală din România de realitățile care o înconjoară. Bazat pe o investigație jurnalistică de peste 4 ani, pe mărturii și interviuri cu bone, angajatori, agenții și instituții specializate pe migrație, Produse Domestice a cartografiat un teritoriu virgin, devenind unul dintre cele mai notorii proiecte de artă socială ale stagiunii 2014-2015, subiectul atrăgând interes în mass-media și în festivaluri de specialitate. Spectacolul pornește de la experiențele femeilor imigrante pentru a dezvălui implicațiile muncii domestice plătite si neplătite. Vorbește despre adevăratul preț al muncii domestice și instigă împotriva sexualizării acesteia.
Ioana Păun, născută în 1984, este regizor care lucrează și cercetează internațional, având educație în teatru și arte performative la UNATC București și Goldsmiths - Universitatea din Londra. Păun utilizează teatrul, tehnologia și științe sociale pentru a cerceta și reprezenta realități greu accesibile iar proiectele recente ale regizoarei imaginează situații în care participanții ajung să negocieze atitudini și politici de co-existență. Spectacolele regizate de Ioana Păun au fost vizibile în România, Palestina, USA, Marea Britanie, Franța, Austria, România, Cehia, Grecia, Germania, Suedia și Italia, fiind produse de instituții precum: Theatre Royal Stratford East Londra, Teatro Luna Chicago, Muzeul Național de Artă Contemporană Bucureşti, Teatrul Național din Iași, Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, Kunstraum Lakeside Austria, WASP București, CEC ArtsLink, Teatrul Schaubühne, MAXXI Roma, UK Young Artists, Consiliul Britanic, Pépinières européennes pour jeunes artistes, Medeea Electronique and Onassio Centre din Athens, Rețeaua ICR din Europa și SUA Mecklemburg Inspires and Schloss Broellin in Pomerania Region.
Programul complet al festivalului se găsește aici.