- 15 November 2021
- Etichete Icr Paris Photo
Pusha Petrov, Decebal Scriba, Constantin Flondor, tot atâtea nume reprezentate de Jecza Gallery, din Timișoara, invitate, până în 14 noiembrie 2021 la Paris Photo, eveniment care are loc la Grand Palais Éphémère, în spatele turnului Eiffel.
Fotografiile sunt expuse la standul C 18, stand realizat împreună cu galeria pariziană Anne-Sarah Benichou.
Participarea la astfel de evenimente nu reprezintă o premieră pentru galeria timișoreană, alături de alte proiecte românești remarcabile.
Astfel, vizitatorul atent poate remarca la Paris Photo fotografiile semnate de Loredana Nemeș, reprezentată de Galeria Podbielski, la standul A27, iar ceva mai departe se află și volumul de fotografii semnat de inegalabilul Anton Laub, Last Christmas of Ceausescu, apărut la Kehrer Verlag (SE16).
Artiștii români beneficiază de o expunere a fotografiilor într-unul din cele mai prestigioase locuri din Paris, între École Militaire și Turnul Eiffel, la un eveniment care reunește anual fotografi veniți din peste 20 de țări ale lumii. Evenimentul este promovat și în mediul online, prin intermediul site-ului Paris Photo's Online Viewing Room, pe platforma Art Logic.