- 11 June 2019 - 21 June 2019
- Etiquetas Carte veche Academia romana Icr bruxelles Icr Biblioteca academiei
Biblioteca
Academiei Române și Universitatea Liberă din Bruxelles, cu susținerea
Institutului Cultural Român Bruxelles, organizează expoziția de carte veche „Belgia Orientului. Le livre voyageur:
livres belges à Bucarest – livres roumains à Bruxelles“, în perioada 11-21
iunie 2019. Vernisajul a avut loc în data de 11 iunie 2019, ora 17:00, la Bibliothèque des Sciences humaines a
Université libre de Bruxelles.
La eveniment au luat cuvântul Muriel Baguet, directoarea bibliotecii ULB, acad. Răzvan Theodorescu, „București-Bruxelles, o călătorie culturală'“, acad. Baudouin Decharneux, „România - identitate împărtășită și reconstruită“, reprezentanți ai Bibliotecii Academiei Române – Maria Rafaila („Indicații asupra sursei cărților belgiene din Biblioteca Academiei Române) și Mihaela Dragu („Model de cooperare belgo-român pentru valorizarea colecțiilor Bibliotecii Academiei Române: proiectul Belgia - România prin texte tiparite) – și Jacques Hellemans, premier attaché Bibliothèques des Sciences humqines de l'Univresité Libre de Bruxelles, „Romania - Belgia Orientului“.
Proiectul expozițional evidențiază circulaţia în spaţiul românesc a cărţii imprimate în Belgia francofonă, într-o perioadă efervescentă, când sintagma „România – Belgia Orientului” era frecvent utilizată. Sunt expuse cărți din fondul de carte veche din perioada 1820-1861.
„Expoziția
Expoziția cuprinde volume din fondul de carte rară deținut de Biblioteca Academiei Române, care vor fi expuse alături de lucrări ale unor autori români, existente în colecţiile Bibliotecii Universităţii Libere din Bruxelles. Se dovedește astfel existenţa unor schimburi culturale susținute între cele două ţări și identitatea europeană a creaţiei românești din secolele XIX-XX. Acest proiect cultural subliniază totodată rolul limbii franceze în cadrul diversităţii lingvistice şi culturale europene și modul în care a contribuit la evoluţia culturală a altor popoare, printre care şi a poporului român.
Proiectul continuă seria acţiunilor dedicate tradiţionalelor legături academice româno-belgiene și readuce în conștiința colectivă personalități ale culturii române, membri străluciți ai Academiei Regale Belgiene, precum: Anna de Noailles,Martha Bibescu, Mircea Eliade, Radu Bălescu, ș.a.
Biblioteca Academiei Române este partener, alături de Universitatea Liberă din Bruxelles, în proiectul Belgique – Roumanie à travers l’imprimé : mise en valeur des collections de la Bibliothèque de l’Académie Roumaine / Belgia – România prin texte tipărite: valorificarea colecțiilor Bibliotecii Academiei Române. Desfăşurat pe o perioadă de trei ani, în cadrul schimburilor academice Academia Română - Wallonie Bruxelles International - Fonds de la Recherche Scientifique, proiectul se finalizează astfel prin acest eveniment expoziţional organizat la Bruxelles.
Evenimentul „Belgia Orientului. Le livre voyageur: livres belges à Bucarest, livres roumains à Bruxelles“ are loc în cadrul programului cultural al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și în preambulul Festivalului internațional de artă Europalia Romania 2019.
Cărțile
din fondul Bibliotecii Academiei Române, care fac obiectul acestui proiect, vor
fi expuse la Bruxelles cu sprijinul companiei de transport Atlassib.