În perioada 6 - 18 iulie 2010, 20 de profesori care predau în limba română în Republica Moldova (Bălți și Tiraspol), Ucraina (Sudul Basarabiei și Transcarpatia) și Bulgaria vor participa la Predeal la cea de a 19-a ediţie a Cursurilor de perfecţionare pentru profesorii care predau în limba română în vecinătatea României.
Cursurile sunt organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării și vor fi susţinute de profesori ,lectori şi cercetători din cadrul Asociaţiei Naţionale a Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu" din Cluj-Napoca (ANPRO).
În cadrul prelegerilor şi dezbaterilor vor fi abordate teme specifice, precum: didactica predării limbii şi literaturii române, rolul manualelor de limba şi literatura română utilizate în şcolile româneşti din ţările vecine, ca mijloc de păstrare a identităţii culturale şi spirituale, programe, metode şi proceduri specifice integrării învăţământului românesc în Europa.
De asemenea, sunt invitați să prezinte conferinţe şi să susţină seminarii Ion Caramitru, Directorul General al Teatrului Național „I.L. Caragiale" din Bucureşti și Prof. Univ. Dr. Laurențiu Vlad, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. Programul va cuprinde, printre altele, ateliere de literatură, seri de lectură și proiecții de film românesc, excursii documentare.