Expoziția „Pons Traiani Drvbeta. Între Hispania și Dacia”
În perioada 15 mai- 15 iunie 2019, Ambasada României în Regatul Spaniei, Institutul Cultural Român, Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin și Muzeul de Arheologie din Asturias organizează expoziția „Pons Traiani Drvbeta. Între Hispania
Participare la Atelierul de predare a limbilor străine, traducere și interpretare organizat de Universitatea Autonomă din Madrid
Institutul Cultural Român de la Madrid participă la seminarul de predare a limbilor străine, traducere și interpretare organizat de Universitatea Autonomă din Madrid, Asociația La Jerónima, care va avea loc în data de 29 aprilie 2019. Atelierul constă într-o
ICR participă la al XI-lea Simpozion de Artă Religioasă, Conservare şi Restaurare, organizat la Universitatea din Valencia
Institutul Cultural Român a fost invitat să participe ca membru onorific la cel de-al XI-lea Simpozion de Artă Religioasă, Conservare şi Restaurare, organizat anul acesta la Universitatea din Valencia, în perioada 11-13 aprilie 2019, în colaborare cu mai multe universităţi,
Masterclass susținut de Cristian Niculescu
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi în contextul Centenarului Marii Uniri, pianistul Cristian Niculescu va oferi un masterclass , în data de 30 noiembrie, la Conservatorul Superior de Muzică din Madrid Masterclass susținut de Cristian
Influențe orientale în arta plastică românească după formarea României Mari - prelegere la ICR Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul îi așteaptă pe iubitorii artei să asiste marți, 25 septembrie 2018, de la ora 19:00, la prelegerea „Reprezentarea naturii și a culturii turcilor și tătarilor din Dobrogea în arta plastică românească
Participarea Silvanei Rachieru la Congresul mondial de Studii despre Orientul Apropiat
Reprezentanța Institutului Cultural Român de la Madrid susține participarea Silvanei Rachieru în cadrul celei de-a V-a ediții a Congresului mondial de Studii despre Orientul Apropiat, care se va desfășura la Sevilia în perioada 16-22 iulie 2018. Istoricul român
Cea de-a II-a întâlnire hispano-română de cultură și documentare
28 mai 2018 - Pavilionul României din cadrul Târgului de carte RetiroMadrid >>>intrare liberă (în limita locurilor disponibile)PROGRAME:12. 45 – Cuvânt de deschidere - Ioana Anghel, directoarea Institutului Cultural Roman de la Madrid; Juan Luis Nogueras
Seminar internaţional de românistică (II)
Universitatea din Alcalá de Henares în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid organizează în data de 11 aprilie 2018 un seminar internaţional cu tema România şi limba română în Spania. Seminarul, organizat în coordonarea profesorului Jairo
Tradiții și obiceiuri de Crăciun - Irozii vs. Reyos Magos
Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, organizează în data de 19 decembrie 2017, la ora 19:00, la sediul Ambasadei (Av. de Alfonso XIII, 157, 28016 Madrid), un eveniment cultural dedicat sărbătorilor de iarnă.
Sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale la Madrid - Conferinţă
Reprezentanţa Institutului Cultural Român de la Madrid şi Ambasadei României în Regatul Spaniei celebrează Ziua Culturii Naţionale la Madrid prin organizarea unei conferinţe despre personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu. Evenimentul este inclus în programul
Seminar de traductologie dedicat traducerilor literare din limba română în limba spaniolă
Institutul Cultural Român de la Madrid mulţumeşte tuturor celor care au solicitat înscrierea la Seminarul de traductologie prevăzut să se desfăşoare în perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2016 şi anunţă că, din motive logistice şi organizatorice, acesta
Congres internațional la Universitatea Complutense din Madrid: Reflectarea războiului în literatură și arte: antecedente și consecințe ale celui De-al Doilea Război Mondial
Facultatea de Filologiedin cadrul Universității Complutense din Madrid organizează, între 17 și 20 mai 2016, Congresul internațional Reflectarea celui de Al Doilea Război Mondial în literatură și arte, care își propune studiul operelor literare, cinematografice,