- 28 August 2015 - 29 August 2015
- Etichete Ziua Limbii Române cu concert Dinu Iancu Salajanu la Micherechi organizat de Institutul Cultural Roma ICR organizeaza concert Dinu Iancu Salajanu la Micherechi
Vineri, 28 august 2015, la Sân Mihai (Locve, Serbia) și sâmbătă, 29 august 2015, la Micherechi (Méhkerék, Ungaria), vor avea loc concerte susținute de Dinu Iancu Sălăjanu și taraful său. Evenimentele, menite să marcheze Ziua Limbii Române (sărbătorită, din 2013, pe 31 august), sunt organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, în parteneriat cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria și Comunitatea Românilor din Serbia.
Concertele au loc la Casele de Cultură din cele două localităţi, de la ora 20.00. În deschiderea concertului din Serbia, ansamblul popular „Sadoveanu“ din Sân Mihai va prezenta o serie de cântece și dansuri populare românești specifice comunității românești din Voivodina.
Dinu Iancu Sălăjanu, maestru al muzicii populare din zona munților Apuseni, este director al ansamblului de cântece si dansuri „Porolisum“. A urmat cursurile Academiei de Muzica „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, iar din anul 2000 este cadru universitar la Facultatea de Muzica și Teatru din Oradea.
Ziua Limbii Române, instituită prin Legea nr. 53/2013, va fi sărbătorită în mai multe comunități românești din vecinătatea României.
Intrarea la evenimente este liberă.
Parteneri media locali: Revista Foaia Românească din Ungaria și Radio Far din Alibunar (Serbia).
Conform asociațiilor românești din zonă, în Voivodina trăiesc aproximativ 35 000 de români. Comunitatea românească beneficiază de învăţământ public, emisiuni tv şi radio în limba română, iar în 2001 aici a fost înfiinţată şi o episcopie ortodoxă română, care a fost recunoscută de Ministerul Cultelor din Serbia în aprilie 2009 şi care are sub jurisdicţia sa parohiile româneşti din Voivodina şi Timoc.
La recensământul desfășurat în 2011 în Ungaria, 26.345 de persoane au declarat că sunt de origine română, 13.886 de persoane au declarat limba română ca fiind limba lor maternă, iar 17.983 de persoane au declarat că folosesc limba română ca instrument de comunicare. (sursa: www.mae.ro)