Sâmbătă, 28 mai 2016, între orele 11.00-18.00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" (Șos. Kiseleff nr. 28-30) va avea loc Târgul tradițiilor populare al comunităților românești din vecinătatea României, eveniment din seria organizată de Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" și Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a marca Ziua Românilor de Pretutindeni.
Vor fi expuse obiecte populare specifice românilor din vecinătatea României (port popular, ceramică, obiecte sculptate în lemn etc.) și vor avea loc scurte demonstrații de confecționat obiecte populare: cusături, împletituri, sculptură în lemn susținute de meșteri populari din Ucraina (regiunea Maramureșul istoric), Serbia (Timoc), Bulgaria, Republica Moldova.
Ansambluri populare din aceleași zone vor susține pe scena în aer liber a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti", de la ora 15.30, un spectacol de muzică și dansuri populare specifice regiunilor din care provin. Vor evolua și artiști din România: Doina Lavric, ansamblul de copii „Călușarii Slatinei" (solistă Denisa Popescu), condus de Iliuță Brăileanu și interpreta de muzică populară Roxana Croitoru.