Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Revista PUNKT lansează programul Întâlnirile Clubului PUNKT: Punţi paralele, proiect ce presupune participarea a doi invitați importanți în cadrul aceluiași eveniment: un invitat din partea României și un invitat din partea Republicii Moldova, ambii personalități cunoscute din același domeniu.
Primul invitat al proiectului este cunoscutul poet român Mircea Dinescu, prezență activă în viața publică din România, una dintre personalitățile cunoscute ale societății civile, având constante intervenții critice, televizate și publicistice.
Marți, 25.02.2014, ora 16.00, Mircea Dinescu este protagonistul unei sesiuni de autografe însoțită de discuții cu iubitorii de poezie și cultură la Librăria din Centru (bulevardul Ștefan cel Mare, nr.126).
În data de 26 februarie, la ora 19.00, în incinta Leogrand Hotel & Convention Center – Sala Răut va avea loc întâlnirea dintre publicul larg şi distinşii: poetul român Mircea DINESCU şi istoricul literar Mihai CIMPOI – „Exilați pe o boabă de piper”. Va fi o seară de discuţii, poezie, spirit și umor.
Intrarea este liberă.