- 21 November 2022
- Etichete ICR VARSOVIA OANA IANCU ACE PRODUCERS 2022
Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea producătoarei de film Oana Iancu la atelierele organizate de ACE Producers 2022 de la Varșovia în perioada 21-26 noiembrie 2022. Atelierele vor avea drept temă oportunitățile internaționale de finanțare a producțiilor cinematografice, precum și aspecte legate de management și distribuție (inclusiv online).
Oana Iancu a fost selectată de ACE Producers, cea mai importantă rețea europeană de producători consacrați de film din Europa, să participe la o serie de ateliere de formare și networking în cadrul celei de-a XXXII-a sesiuni a Programului Anual ACE Producers. Oana Iancu a fost selectată cu proiectul filmului de ficțiune „Cardinal", r. Bogdan George Apetri.
Programul Anual ACE Producers se desfășoară în perioada 2022-2023 în mai multe orașe europene, în fiecare oraș urmând a avea loc ateliere pe diverse teme: la Overbygd (Norvegia - 10-15 octombrie 2022), Varșovia (21-26 noiembrie 2022), Amsterdam (27-30 martie 2023). La încheierea celor trei ateliere, producătorii selectați vor participa la întâlnirea anuală a rețelei ACE la San Sebastian, în Spania (31 martie - 2 aprilie 2023).
Creată în 1993, platforma ACE Producers își propune să pregătească producătorii independenți pentru a face față provocărilor și oportunităților specifice acestei industrii foarte dinamice. Rețeaua ACE permite schimbul de experiență și know-how între membrii săi la nivel european, dar și internațional. Una dintre modalitățile de acțiune ale ACE Producers este formarea producătorilor, oferind un mix de programe de formare și networking la cel mai înalt nivel.
Oana Iancu este producătoare de film, în portofoliul său regăsindu-se colaborări cu regizori români consacrați precum Bogdan George Apetri, Radu Muntean ori Călin Peter Netzer. Filmele pe care le-a produs au fost selectate în cadrul celor mai prestigioase festivaluri din Europa: Cannes, „Un etaj mai jos”, r. Radu Muntean (2015); Berlin, „ Ana, mon amour”, r. Călin Peter Netzer (2007) și Veneția, „Miracol” r. Bogdan George Apetri (2021). De asemenea, Oana Iancu a fost coproducătoarea filmelor „Donbass” (2018), r. Sergei Loznitsa, câștigătorul premiului pentru regie la „Un Certain Regard” la Cannes, și a filmului nominalizat la Oscar și câștigător al EFA „Quo Vadis, Aida?” (2020), r. Jasmila Žbanić.