Premiere românești la Festivalul Internațional de Film BFI de la Londra

Festivalul Internațional de Film de la Londra, aflat la cea de-a 61-a ediție, include în programul său trei dintre cele mai bune filme românești ale acestui an: lungmetrajul „Ana, mon amour" de Călin Peter Netzer, documentarul „Țara moartă” în regia lui Radu Jude și scurtmetrajul „Scris/Nescris” de Adrian Silișteanu. ICR Londra colaborează, pentru a opta oară consecutiv, cu British Film Institute (BFI), organizatorul festivalului, susținând prezența regizorului Radu Jude și a actriței Diana Cavallioti la sesiunile de întrebări cu publicul. Proiecțiile încep duminică, 8 octombrie și se încheie vineri, 13 octombrie 2017 și vor avea loc la cinematografele Picturehouse Central, Cinelumiere, ICA și BFI.

Colaborarea cu BFI vine în continuarea programului „Revoluție în realism. Noul Cinema Românesc”, cea mai mare retrospectivă de film românesc în Marea Britanie, care a avut loc în luna iunie 2016 la prestigiosul cinema de pe Southbank.

BFI London Film Festival este cel mai mare şi mai important eveniment cinematografic britanic şi se desfăşoară în perioada 4 - 16 octombrie. Festivalul este unul dintre susţinătorii britanici principali ai cinematografiei româneşti, urmărind mereu producţiile din ţara noastră, iar în ultimii zece ani a inclus în program majoritatea filmelor premiate pe plan internaţional.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați www.icr-london.co.uk şi www.facebook.com/ICRLondon

Despre filme:

„Ana, mon amour”, filmul lui Călin Peter Netzer, descrie dinamica relației unui cuplu. Netzer oferă o perspectivă îndrăzneață asupra poveștii de dragoste dintre Ana și Toma și analizează îndeaproape evoluția lor atât împreună, cât și separat. Netzer duce publicul într-o călătorie psihologică, începând cu atacurile de panică ale Anei și cu ajutorul dat de Toma pentru a depăși aceste crize, până în momentul în care legăturile de dependență sunt treptat tăiate. Dana Bunescu, editorul filmului, a câștigat Ursul de Argint pentru contribuția artistică remarcabilă la Berlinale 2017.

„Cinematografia românească asumă o direcție bergmanescă decisivă cu Ana, mon amour, o disecție complexă din punct de vedere intelectual și tulburatoare din punct de vedere emoțional a unei relații pe termen lung. Cu o structură de puzzle într-o serie de fragmente non-cronologice și cu performanțe uimitoare din partea actorilor Mircea Postelnicu și Diana Cavallioti, Ana, mon amour este un salt în domeniul psihologiei intime de la regizorul Poziției copilului”– Jonathan Romney, Screen Daily

„Țara moartă” este un documentar-eseu care se bazează exclusiv pe colecția de fotografii Costică Acsinte. În timp ce imaginile afișate arată o parte a povestirii care se petrece într-un mic oraș românesc din anii 1930-1940, coloana sonoră bazată pe un jurnal al unui medic evreu dezvăluie unele dintre evenimentele ascunse în spatele ușilor închise ale istoriei. „Țara moartă” este o idee dezarmant de simplă, executată cu un fler artistic îndrăzneț, care are la bază atât tehnici documentare experimentale, cât și tradiționale; Jude a reușit să realizeze o lucrare de artă cinematografică foarte accesibilă, dar complexă, ambiguă și semnificativă "- Neil Young, Hollywood Reporter

„Scris / Nescris” de Adrian Silișteanu acoperă o gamă largă de subiecte delicate, cum ar fi problemele de identitate, problemele familiale, prejudecățile legate de comunitatea romă, precum și provocările apărute în sistemul birocratic. Toate acestea sunt dezvăluite atunci când o fetiță de etnie romă dă naștere, iar autoritățile spitalului descoperă că documentele părinților ei ridică probleme legale. Filmul a fost premiat cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Tampere din 2017 și a fost, de asemenea, selectat la Festivalul de scurt metraj și animație Encounters din Bristol.

„România este în frunte din nou cu o altă poveste uimitoare a fragilității umane, care încă reușește să ofere o strălucire de speranță” – Laurence Boyce, Cineuropa Shorts