Platforma romaneasca de dans 2009

Fundaţia Proiect DCM şi Centrul Naţional al Dansului anunţă organizarea unei platforme romaneşti de dans la Bucureşti, în luna iunie 2009.
La platformă vor fi invitaţi programatori, directori de teatre, festivaluri, centre coregrafice care sunt interesaţi să prezinte spectacole de dans romaneşti în Franţa, SUA si alte ţări.

Organizarea platformei va beneficia de sprijinul Institutului Cultural Român.
Alte organizaţii internaţionale, ca Office National de Diffusion Artistique, Culturesfrance (Franta), Dance Theater Workshop (SUA), vor susţine financiar venirea programatorilor la Bucureşti.

Selecţia pieselor care vor fi prezentate în platformă va fi făcută în perioada 14 – 18 noiembrie 2008, de juriul format din : Irina Petrescu (România/ Franţa), Silvia Ghiaţă (România), Philippe Verrièle (Franţa).

Pot intra în selecţie numai piese cu maximum 5 interpreţi, realizate de coregrafi profesionişti (inclusiv debutanţi) şi care au avut deja premiera sau vor fi finalizate cel mai târziu pană la data de 31 mai 2009. Fiecare coregraf se poate înscrie la selecţie cu o singură piesă.

Piesele înscrise în selecţie pot fi prezentate astfel:
- în cadrul unui showcase organizat la CNDB în zilele de 15, 16 şi 17 noiembrie 2008 sau
- într-o altă locaţie, propusă de coregraf, în perioada 14 - 18 noiembrie, data urmând a fi stabilită de comun acord cu organizatorii selecţiei.

Prezentarea pieselor în cadrul showcase-ului va avea loc în următoarele condiţii:
- se asigură lumina generală de spectacol ;
- se asigură timp de repetiţii şi montaj, cca. 90-120 minute, în ziua spectacolului ;
- se prezintă integral, dacă durata piesei este mai mică de 30 de minute ;
- se prezintă un extras de maxim 30 de minute, dacă durata piesei este mai mare;
- se asigură transportul si cazarea pentru artiştii din alte localităţi decât Bucureşti.

In cazul prezentării piesei într-o altă locaţie decât CNDB, întreaga organizare este în sarcina coregrafului.

Pentru a vă înscrie la această selecţie, vă rugăm să completaţi formularul de înscriere
anexat şi să-l trimiteţi împreună cu CV-ul (în limba franceză sau engleză), la ambele adrese de email office @ dans.ro şi office @ cndb.ro , până la data de 20 octombrie 2008

PLATFORMA DANSULUI ROMANESC
Bucureşti, 4 – 6 iunie 2009
FORMULAR DE INSCRIERE LA SELECTIA PENTRU PLATFORMA
14 – 18 NOIEMBRIE 2008

NUMELE SI PRENUMELE COREGRAFULUI/ COREGRAFILOR
………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………
Adresa:......................................…………………………………………………………………………………..
Tel.:....................Tel. mobil...................E-mail:.................………….Website: ............………………………
Structura juridică (daca este cazul):......................................…………………………………………………

INFORMATII DESPRE PIESA PROPUSA
Numele piesei/spectacolului: ...............................................................………………………………………...
Distribuţia (maxim 5 interpreţi): .......................................................................………………………………..
Muzica originală (numele compozitorului):............................................................……………………………
Colaj muzical (numele autorilor):.......................................................................……………………………….
Concept/dramaturgie:………………………………………………………………………………………………..
Scenografie/video:……………………………………………………………………………………………………
Durata integrală a piesei:.................................................................................………………………………..
Durata propusă pentru showcase :.....................................................………………………………………….
Piesă work-in-progress (daca este cazul, bifaţi cu X):...................................................……………………...
Data şi locul premierei (in cazul work-in-progress, precizaţi data estimată): ....................…………….…….

Scurt text de prezentare a piesei/spectacolului şi a conceptului artistic:













Doresc să prezint piesa în cadrul showcase-ului organizat la CNDB în ziua de
□ 15 noiembrie
□ 16 noiembrie 
□ 17 noiembrie

Doresc să prezint piesa într-o altă locaţie, în perioada 14 – 18 noiembrie, data urmând a fi stabilită de comun acord cu organizatorii selecţiei
. Locaţia propusă :……………………………………………………………………………………………………

Important ! Vă rugăm să ataşaţi acestui formular un CV in limba franceză sau engleză, care să prezinte parcursul profesional, studiile de specialitate, etc. Formularul de înscriere şi CV-ul se trimit la ambele adrese de email office @ dans.ro şi office @ cndb.ro
Documentaţia suplimentară acestei aplicaţii (DVD, extrase de presă, fotografii, etc.) se trimite prin poştă la adresa: Fundatia Proiect DCM, CP 22 – 183, Bucureşti, sector 1.
Data limită de PRIMIRE a formularului şi documentaţiei suplimentare este 20 octombrie 2008.