ICR Berlin: Arta ca teatru, teatrul ca artă. O expoziție dedicată operei lui George Löwendal

În perioada 5 – 22 septembrie 2017, ICR Berlin este gazda unei expoziții-eveniment, realizată de Fundația Löwendal în colaborare cu Institutul Cultural Român din Berlin,  curatori: Ruxandra Demetrescu și Cristina Cojocaru.  Vernisajul expoziției va fi marți, 5 septembrie 2017, ora 19.00.

O expoziție dedicată operei lui George Löwendal cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la nașterea artistului constituie un moment de reevaluare a unei creativități ce poate fi descifrată sub semnul unei paradoxale și fericite excepții. Născut la Sankt-Petersburg într-o familie nobilă, cu vechi rădăcini princiare daneze, ajunge în România după primul râzboi mondial printr-un accident al sorții: va poposi mai întâi la București (1921-1925) și se va stabili apoi, pentru mai bine de un deceniu, la Cernăuți, unde va lucra ca pictor scenograf și director tehnic al nou înființatului Teatru Național. Cosmopolitul oraș bucovinean, spațiu legendar central-european consacrat de poeți precum Paul Celan, a fost fără îndoială benefic pentru creativitatea lui Löwendal, care a intrat în avangarda mișcării teatrale și artistice, fapt documentat mai ales de schițele scenografice sau de costum, dar și în studiile expresioniste ale portretelor sale. Modernitatea înnoitoare, cultivată de Löwendal în lumea prin excelență citadină a Cernăuților din anii interbelici, se va îmbina neașteptat cu o vână tradițională, regăsită odată cu descoperirea unui teritoriu genuin: Bucovina, cu peisajele, mănăstirile și, mai ales, cu țăranii săi. Așa cum avea să afirme într-un interviu publicat în Facla, în iulie 1935, „un Gauguin a trebuit să părăsească Parisul pentru Tahiti, ca să găsească noutăți demne de a rămâne mărturie veacurilor; pe mine o soartă mai fericită m-a aruncat într-o Americă nedescoperită încă de pictorii români: Bucovina. (…) Aici au mai rămas așezări de răzeși în care portul de pe vremea lui Ștefan cel Mare se poate găsi nealterat”.

Prezenta expoziție, organizată în spațiile Institutului Cultural Român din Berlin, dorește să evidențieze forța creatoare cu care Löwendal a abordat în opera sa o multitudine de genuri și stiluri, de la proiecte scenografice avangardiste, la portrete cu vână expresionistă, de la peisajele influențate de lecția impresionismului și post-impresionismului la pictura religioasă neobizantină.

Iată de ce selecția propusă (în jur de 60 de lucrări aparținând Fundației Löwendal), va ilustra diversitatea activității sale artistice, prezentând: pictura, ce a fructificat în portretele țăranilor și peisajele cu mânăstirile din Bucovina o tradiție exemplară documentată în tablourile sale de pictorul-baron, ajuns „din voia soartei“ pe meleagurile noastre. Căci, așa cum scria în 1935 Alexandru Tzigara-Samurcaș, „pentru a fi făcut această minune, George Löwendal a preamărit țara unde și-a oprit pribegia și noi îi rămânem adânc recunoscători“; grafica de șevalet, ilustrată îndeosebi de portretele de o diversitate tipologică remarcabilă (actori, scriitori, dar și țărani, târgoveți, etc.); schițe scenografice și de costum realizate în perioada Cernăuți; afișe ce ilustrează interesul artistului pentru grafica publicitară.

Alături de lucrările de pictură și grafică, expoziția va cuprinde și un semnificativ aparat documentar - texte și fotografii ilustrând biografia artistică a lui Löwendal.

Kunst des Theaters, Theater der Kunst (Arta ca teatru, teatrul ca artă) / GEORGE LÖWENDAL (1897-1964) - Malerei, Graphik, Bühnenbilder (pictură, grafică și proiecte scenografice) / 5 – 22 septembrie 2017

ICR Berlin: Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin. Program galerie: luni-vineri, 14.00 - 18.00.


Date de contact pentru eveniment:

George Radu, Fundația Löwendal, e-mail: george.radu@lowendal.org Facebook.com/lowendalfoundation, www.lowendal.ro