Dimitrie Cantemir între occidentalitate și orientalitate

Cu ocazia celebrării a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir și a instituirii anului 2023 „Anul cultural Dimitrie Cantemir", Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu" organizează, alături de Ambasada României la Berlin, pe data de 10 martie un eveniment bipartit dedicat compozitorului și marelui om universal Dimitrie Cantemir (1673-1723), la Biblioteca Națională din Berlin (Staatsbibliothek zu Berlin).

Evenimentul va avea loc între orele 19:00-21:00, în Sala „Simon-Bolivar" din incinta Bibliotecii Naționale, aflată pe Potsdamer Straße 33.

Prima parte a serii va cuprinde o serie de trei intervenții ale unor personalități remarcabile ce activează în domeniile de intersecție ale enciclopedistului Cantemir:

Mehtap Demir, etnomuzicolog și conferențiar universitar la Conservatorul Universității de Stat din Istanbul va susține prezentarea: „Contribuția lui Dimitrie Cantemir la muzicologia turcă”,

Bogdan Crețu, prof.univ.dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, va participa cu prelegerea: „Dimitrie Cantemir din perspectivă transnațională”,

iar istoricul Ştefan Lemny, responsabilul colecţiilor de istorie pentru Europa Centrală și de Est la Biblioteca Națională a Franței din Paris va oferi prezentarea: „Cantemir: confluenţe culturale Est-Vest”. Prezentările vor fi ținute în limba engleză.

În completare, ansamblul de muzică veche SİPİHR de la Istanbul va pune în scenă, cu instrumente originale de epocă „Colecția muzicală Cantemir/ Kantemiroğlu Kulliyat”. 

La ansamblu participă muzicienii: Özata Ayan (tambur, șeşhane, rebab), Yasemin Şehnaz Ayan (kemençe clasic), Gül Güldaş Küçükşahin (kanun), Ozan Pars (percuție, tambur, voce), Enes Durceylan (percuție, ataruh, voce). 

Organizarea concertului ansamblului SİPİHR la Berlin a fost realizată în colaborare și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Istanbul.


Programul va cuprinde următoarele lucrări:


A. Fasl-ı Rast

1. Rast Peşrev, berefşan, CANTEMİR - “Der makam-ı Rast usuleş Berefşan (nr.227)”

2. Rast Peşrev, devrirevan - “Der makam-ı Rast Devr-i Revan-ı kadim (nr.170)”

3. Rast Semai, aksak semai, Gazi Giray Han - “Der makam-ı Rast Semai-i Gazi Giray Han (nr.270)”

4. Rast Semai, yürük semai - “Der makam-ı Rast Semai (nr.240)”


B. Fasl-ı Dil-keş

5. Sipihr Peşrev, fer’i muhammes, CANTEMİR - “Der makam-ı Sipihr usuleş Fer’i Muhammes (nr.336)”

6. Saba Peşrev, çenber, Ahmed din Edirne - “Der makam-ı Saba usuleş Çenber (nr.96)”


C. Fasl-ı Buselik

7. Büzürk Peşrev, darbeyn-i cedid, CANTEMİR - “Der makam-ı Büzürk usuleş Darbeyn-i Cedid (nr.332)”

8. Buselik Peşrev, muhammes - “Buselik Feth-i Bağdad Muhammes (nr.349)”

9. Buselik Peşrev, devrikebir - “Der makam-ı Buselik usuleş Devr-i Kebir (nr.117)”

10. BuselikSemai, yürük semai - “Der makam-ı Buselik Semai (nr.263)”


D. Fasl-ı Acem

11. Acem Peşrev, devrikebir - “Der makam-ı Acem usuleş Devr-i Kebir (nr.152)”

12. Acem Peşrev, düyek - “Der makam-ı Acem “Eylence” usuleş Düyek (nr.141)”

13. Acem Semai, yürük semai, Ali Hogea - “Der makam-ı Acem Semai (nr.260)”


E. Fasl-ı Hüseyni

14. Hüseyni Peşrev -“Subh u Seher, sakil “Der makam-ı Hüseyni, usuleş Sakil, “Subh u Seher” (nr.198)”

15. Hüseyni Peşrev, Micul Muhammes, Osman Paşa - “Der makam-ı Hüseyni “Küçük Muhammes”, Tasnif-i Osman Paşa (nr.316)”

16. Hüseyni Peşrev, sakil, Rıza Ağa - “Der makam-ı Hüseyni Sakil-i Ağa Rıza (nr.89)”


Mehtap Demir (n. 15 iunie 1978) este conferențiar universitar la Departamentul de Etnomuzicologie și Folclor al Conservatorului de Stat din cadrul Universității Istanbul. După ce a absolvit Conservatorul de Stat de Muzică Turcă al Universității Tehnice Istanbul, a urmat un master în muzicologie și un doctorat în antropologie. Domeniile sale de expertiză sunt: muzica populară turcească anatoliană, antropologia muzicii, teoriile culturale, muzică și migrație, identitate și muzică. Este singura interpretă feminină din Turcia care cântă la kemane și din voce într-un mod profesionist. A împărțit scena cu artiști de renume mondial precum Yasmin Levy, Mor Karbasi, Giota Negka, Fergane Kasımova, Sofi Papazoglu și a reprezentat Turcia la festivaluri internaționale din 38 de țări. Are 5 albume solo lansate și a înregistrat multe albume colective.

Bogdan Crețu este un reputat istoric literar. Este autorul unor studii apărute în sinteze importante din străinătate, precum antologia dedicată poeziei române moderne (Çağdaş Romanya Şiir, Istanbul, 2009), precum și a Bibliei în literatura română (în vol. La Bible dans les littératures du monde, ed. Sylvie Parizet, Éditions du Cerf, Paris, 2016) sau cel dedicat moștenirii orientale în literatura română din secolul al XIX-lea, perioada consolidării naționaliste a culturii moderne (Aux portes de l’Orient, and Through: Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, and the ‘Oriental’ Legacy of Early Romanian Literature, în vol. Romanian Literature as World Literature, coord. Mircea Martin, Christian Moraru, Andrei Terian, New York, Bloomsbury Academic, 2017). Bogdan Crețu este, din 2013, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași. Activitatea lui de cercetare a fost răsplătită cu premii importante, printre care Premiul Academiei de Științe a Ucrainei, 2012, pentru lucrarea B. Creţu, L. Cotorcea, Rumînskaia literatura, în vol. Noveişaia zarueajnaia literatura (editat de Ministersvo Obrazovaniai Nauki Respubliki Kazahstan, Komitet Nauki, Institutu literaturi Iskusstva i.m. M.O Auăzova, Almatîi „Jibek Jolîi”), și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut, 2006, pentru lucrarea Arpegii critice. Pagini despre critica și eseistica actuale; Premiul pentru Debut al revistei „Convorbiri literare”, 2006 pentru lucrarea Arpegii critice. Pagini despre critica și eseistica actuale; Premiul pentru critică al Revistei „Ateneu” 2007, pentru lucrarea Lecturi actuale. Pagini despre literature română contemporană; Premiul de excelenţă acordat de Revista „Contemporanul. Ideea Europeană”, 2012; Premiul pentru critică al revistei „Transilvania”, 2013, pentru lucrarea Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir, vol. I-II; Diploma Juventas Scientiae, pentru excelență în cercetare, cel mai bun tânăr cercetător în domeniul Filologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2014 sau premii ale Academiei Române, precum: Premiul de Excelenţă pentru critică literară, decernat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă Artă (Academia Română) pentru lucrarea Utopia negativă în literatura română, 2009 și Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române, 2015, pentru lucrarea Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir,vol. I-II.

Ștefan Lemny este storic şi specialist în istoria secolului al XVIII-lea și în istoria culturii, fost cercetător la Institutul de istorie „A. D. Xenopol”, responsabil al colecțiilor de istorie pentru Europa Centrală și de Est la Biblioteca Națională a Franței (Paris) și face parte din mai multe colective de cercetare din Franța. A publicat în România numeroase studii, între care volumele Originea și cristalizarea ideii de patrie în cultura română (1986); Românii în secolul XVIII. O bibliografie (1988); Eminescu – sens, timp și devenire istorică (1989); Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc(1990, carte reeditată în 2017) ș.a. În Franța a publicat monografiile Jean-Louis Carra: La vie d’un révolutionnaire(2000), Emmanuel Le Roy Ladurie, Une vie face ă l’histoire (2018). Colaborează la diverse reviste de istorie (Revue de synthèse, Revue historique, L’Histoire, Revue d’histoire moderne et contemporaine, etc.). Un volum de referință este Les Cantemir: l’aventure européenne d’une famille princière au XVIIIe siècle, carte apărută la Paris (2009), tradusă în română (în două ediții succesive, 2010 și 2013), salutată de presa de specialitate și culturală din diferite țări, și distinsă cu premiul „Nicolae Iorgaˮ al Academiei Române (2011). In continuarea acesteia, se înscrie lucrarea de sinteză Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene (în ediție trilingvă: română, engleză și franceză), 2019. A fost distins cu Premiul de excelență de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (2018). Din 2019, este membru de onoare al Institutului de istorie „A. D. Xenopol” de la Iași.

ANSAMBLUL SİPİHR

Özata Ayan (tambur, șeşhane, rebab)

S-a născut pe 26 februarie 1970. În anul 1992 a absolvit Conservatorul de Stat, secția Muzică Turcă din cadrul Universității Istanbul. În această perioadă a studiat instrumentul tambur cu coarde la clasa profesorilor Hakan Talu și Abdi Coșkun; a participat la cursurile de teorie muzicală susținute de profesorii Yavuz Özüstün, Cahit Atasoy, Tülin Yakarçelik şi Nurten Erpek; a studiat practica maqam la clasa profesorilor Abdi Coşkun, Bekir Sıdkı Sezgin, Alaeddin Yavaşça, Selahaddin İçli şi Ruhi Ayangil. A participat la cursurile de muzică occidentală și armonie muzicală la clasa profesorilor Demirhan Altuğ și Ali Eral. A susținut sute de concerte în țară și în străinătate, a participat la numeroase evenimente muzicale ca interpret tambur cu coarde în cadrul Ansamblului de muzică istorică turcă Istanbul-Republica Turcia, prestigiosul ansamblu al Ministerul Culturii și Turismului, al cărui membru este din 1991. A acompaniat la tambur și lăută artiști precum Alaeddin Yavaşça, İnci Çayırlı, Meral Uğurlu, Yıldırım Gürses, Ahmet Özhan, Münip Utandı. A înregistrat zeci de albume, a interpretat la tambur, rebab, lăută, șeșhane, tambur cu coarde și drâmbă muzică pentru film, seriale TV și teatru. A pus bazele unor ansambluri muzicale în cadrul cărora a interpretat muzică din secolele XVI și XVII. A compus texte pentru diferite proiecte muzicale. A pregătit și a prezentat zeci de proiecții și scurtmetraje pentru concerte. A conceput grafica pentru diferite coperți și broșuri ale albumelor ansamblului şi a creat numeroase pagini web. A scris o carte numită „Convorbiri muzicale din Arhiva lui Saadet Güldaş”. A contribuit la apariția unor cărți ca editor, grafician sau scriitor de notații muzicale. A conceput indexul web al paginii de muzică www.nevzatatlig.comdeținută de prof.dr. Nevzat Atlığ. A creat un tip nou de scriere folosind notația specifică pentru sistemul de sunet muzical turcesc și a contribuit la scrierea a sute de note muzicale pentru diferite programe de calculator. În prezent lucrează la Ministerului Culturii și Turismului, ca membru al Ansamblul de muzică istorică turcească din Istanbul încearcă să transmită cultura muzicală generațiilor viitoare, susținând cursuri de tambur, lăută, rebab și teorie muzicală.


Yasemin Şehnaz Ayan (kemençe clasic)

S-a născut în Istanbul. A început să studieze flautul încă din şcoala primară, luând în paralel lecții de solfegiu pentru muzică occidentală de la Ümit Erte. În 1981 a început cursurile Conservatorului de Stat, secția Muzică Turcă, departamentul instrumente cu corzi din cadrul Universității İstanbul, unde a studiat kemençe la clasa prof. Cüneyd Orhon. De asemenea, a studiat cu profesorii Göksel Baykut, Rahmi Sönmezocak, Haydar Virtual, Gamze Tüfekçi, Demirhan Altuğ și Faris Akarsu. În 1991, imediat după absolvire, și-a continuat studiile postuniversitare la Institutul de Științe Sociale din cadrul Universității İstanbul participând la cursurile susținute de Nevzad Atlığ, Yalçın Tura, Bekir Sıdkı Sezgin, Mutlu Torun, Yavuz Özüstün. Şi-a finalizat studiile în 1994, susținând o teză despre analiza prozodică a lucrărilor lui Lemi Atlı. A făcut parte din diferite orchestre școlare, a fost membru al ansamblului muzical Kubbealtı, membru al Fundației Türk Dünyası Araştırmaları şi a făcut parte din Corul Universitar aflat sub conducerea lui Süheylâ Altmışdört. A participat la diverse concerte și festivaluri organizate atât în Turcia cât și în țări precum Belgia, Singapore, Australia și Franța. În anul 1989 a devenit membru al Corului Prezidențial. A participat la concertele naționale și internaționale susținute de Ansamblul Cornul de Aur. Ayan a participat ca solistă kemençe la diferite concerte dintre care amintim concertul "Enderun u Hümayun'dan Mızıka-i Hümayun'a" sub conducerea lui İhsan Özer și concertul „Münir Istanbul” sub conducerea lui Timur Selçuk. A acompaniat solişti ca Meral Uğurlu, Alaeddin Yavaşca, İnci Çayırlı, Selçuk Akbulut, Münip Utandı, Ahmet Özhan. Yasemin Şehnaz (Güldaş) Ayan este căsătorită cu Özata Ayan, artist tambur din cadrul Ansamblul de muzică istorică turcă din Istanbul.

Gül Güldaş Küçükşahin (kanun)

S-a născut în Çanakkale în anul 1974. A urmat școala primară Nilüfer Hatun din Istanbul, apoi şi-a continuat studiile gimnaziale, liceale și universitare la Conservatorul de stat, Departamentul de Educație Muzicală pentru instrumente (kanun), secția muzică turcă din cadrul Universitatii Istanbul. Profesorul cu care a studiat instrumentul kanun a fost Nevzat Sümer. În cei 10 ani de studii, a participat la concertele susținute de Ansambul de Muzică Kubbealtı, Universitatea Marmara, Corurile Universității din Istanbul, Corurile Çapa și Cerrahpașa și Ansambul Muzical Turkish Airlines. A participat la numeroase emisiuni ale televiziunii de stat și la emisiuni transmise de diferite canale private de televiziune. În 1993 a câștigat examenul susținut de Ministerul Culturii și Turismului în Edirne și a început să lucreze ca solist kanun în cadrul Ansamblului Muzical Turcesc de Stat din oraşul Edirne. A participat la concertele ansamblulul, la diferite înregistrări ale postului național de televiziune TRT și a interpretat pentru înregistrări CD. A participat la concerte naționale și internaționale ale Ansamblului de Muzică și Cercetare Muzicală Darüșșifa. A participat la crearea albumului cărții „De la autoritate la vindecare”, volum în care au fost prezentate și exemple de terapie prin muzică. A participat la concerte naționale și internaționale ale unor formații precum Nazenin, Gülistan și Lale, alcatuite exclusiv din artiste vocale și instrumentale care activează în cadrul Ministerului Culturii și Turismului, Direcția Generală Arte Frumoase. Din 2013, activează ca interpret de kanun în Ansamblul de Muzică Turcă de Stat din Istanbul. A participat la numeroase concerte naționale și internaționale susținute de acest ansamblul și a înregistrat câteva albume.

Ozan Pars (percuție, tambur, voce)

S-a născut în Kütahya în 1983. Și-a început studiile muzicale în anii de liceu, fiind corist și solist al unor coruri de amatori. În anul 2001 a intrat la Departamentul de Educație Vocală a Conservatorului de Muzică Turcă de Stat din cadrul Universității Ege. A absolvit în anul 2006 ca interpret tambur, solist vocal și percuție, fiind al doilea după şeful de promoție. În același an, a început să lucreze ca artist percuție de muzică clasică turcă în Corul de stat din Izmir. A acompaniat numeroşi artiști de radio și solişti de cor cu ritm și tambur, a participat la numeroase concerte sustinute de Conservator și de Corul de Stat. A pregătit un concert solo pe care la susținut la conservator în anul 2005 și un concert pe care l-a susținut în anul 2008, în cadrul Concertelor Mum Işığı Dinletisi ale Corului de Stat. Ozan Pars a absolvit programul de master pentru predarea muzicii la Institutul de Științe Sociale din cadrul Universității Ege în 2008. În prezent își continuă activitatea muzicală începută în anul 2020 ca artist de percuție al Ansamblul de Muzică Istorică Turcă din Istanbul, Ministerului Culturii.

Enes Durceylan (rebab, percuție, ses)

S-a născut în oraşul Siirt în anul 1994. La 14 ani, în timp ce urma Liceul Imam Hatip din Istanbul, a început să studieze instrumentul rebab și teoria muzicii turcești împreună cu profesorul Rebabî Mehmet Refik Kaya. A absolvit Facultatea de Teologie din cadrul Universității Uludağ. În 2018 şi-a început cariera muzicală ca artist rebab în cadrul Ansamblul de Muzică Istorică Turcă din Istanbul al Ministerului Culturii. Ca interpret rebab, a participat la numeroase concerte susținute de diferite ansambluri muzicale atât în Turcia, cât și în străinătate. În prezent este masterand la secția de muzică religioasă turcă. De asemenea, este implicat în numeroase studii şi cercetări academice asupra muzicii comunităților sufite din diferite părți ale lumii.