Un program de scurtmetraje româneşti prezentate în cadrul Short Film Corner de către asociatia Secvenţe, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris. Din 2008 până azi, programul „Romanian Short Waves” prezintă la Cannes
200 minute de scurtmetraje româneşti. „Romanian
Short Waves” este un program produs de Asociaţia Secvenţe şi susţinut şi în
acest an de Institutul Cultural Român de la Paris.
Filmele selectate în
programul Romanian Short Waves de
Asociaţia Secvenţe participă la „Short Film Corner”, secţiune non-competitivă a
Festivalului de Film de la Cannes. Filmele pot fi vizionate la toate bornele digitale ale festivalului, precum şi într-o proiecţie specială într-una din sălile de proiecţie ale Palais des Festivals. Prin promovarea filmelor
independente și a celor de școală, Romanian
Short Waves a condus la o mai mare vizibilitate a producţiilor româneşti în
faţa selecţionerilor festivalurilor. Cele 14 filme de scurtmetraj selectate
pentru ediţia din acest an a programului Romanian
Short Waves sunt: Ninel de Constantin
Popescu, Spid de Bogdan Mureşanu, Mă cheamă, Costin de Radu Potcoavă, Almania de Anton şi Damian Groves, Anathema de Andreea Cristina Borţun, Bună ziua la pisici de Hedda Bednarszky,
Când vânatul merge-n rai de Ioana Turcan,
Cumulonimbus de Ioana Mischie, Mama, tata, să vă spun ceva de Paul
Mureşan, Dreams on Sale de Vlad
Buzăianu, Săracul Arpi de Serestely
Szilard, Offstage de Andrei
Huţuleac, Limba paternă de Cristina
Juks, Vintage de Diana Gavra şi Ligia
Ciornei.
O parte din aceste filme vor rula vineri, 26 mai 2017, la 13:30 în sala Palais F.
«Cannes Court Métrage» reuneşte doua entităţi - Short Film Corner şi Competiția (în urma căreia juriul scurtmetrajelor decernează Palme d'Or) - într-o dinamică complementară pentru a oferi o imagine globală a tinerei creaţii mondiale şi, pentru a stimula creativitatea protagoniştilor săi, reunindu-i în jurul unor ateliere şi conferinţe, organizate în cadrul Palais des Festivals.