- 10 July 2024
- Etichete Icr Irina muresanu Fames institute Institutul fames Macedonia de nord Cursuri Europa creativa
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, susține participarea violonistei Irina Mureșanu la Skopje, unde va susține un seminar pentru formarea profesională a tinerilor muzicieni din Uniunea Europeanǎ la invitația Institutului FAME’S din Macedonia de Nord. Cursul orchestrei – „Recording Orchestral Course“ – se va desfășura în perioada 16-23 iulie 2024, fiind susținut de violonistă alături de dirijorul Scott Flavin (Henry Mancini Institute si Frost School of Music din Miami, SUA). Sub titlul „An American Story“, tinerii muzicieni vor avea ocazia să studieze si înregistreze într-un cadru profesional diverse stiluri din peisajul muzicii americane (precum jazz, swing, bluegrass, muzică de film), precum și compozitori consacrați (Aaron Copland, Leonard Bernstein si George Gershwin). FAME’S este al doilea studio de înregistrări (după BBC) din Europa, iar seminarele organizate sunt conduse de soliști și dirijori de renume internațional din întreaga lume, constituind un program inovator în peisajul programelor culturale și educaționale.
Finanțat prin Programul Europa Creativă și adresat tinerilor muzicieni cu vârste între 18 și 30 de ani, seminarul Institutului FAME’S va reuni tineri violoniști, violiști, violonceliști și contrabasiști din diverse țări, printre care și studenți ai Universității Naționale de Muzicǎ din București (anul acesta un student de la catedra de contrabas).
Sesiunea condusă de artista Irina Mureșanu va include repetiții, conferințe, sesiuni profesionale de înregistrări, filmǎri, interviuri, și va culmina cu un concert găzduit de un spațiu emblematic, clădirea istorică „Suli An” din centrul orașului Skopje, în data de 22 iulie 2024, de la ora 19:00. Pe 23 iulie va avea loc o înregistrare, urmată de prezentarea proiectului final al studenților.
Prezența Irinei Muresanu în cadrul seminarelor organizate de Institutul FAME’S este importantǎ nu doar ca reprezentare a artei interpretative si pedagogice românești, dar şi din perspectiva colaborării între Institutul FAME’S si Universitatea Naționalǎ de Muzicǎ București. O parte a studenților din cadrul acestei instituții au participat anul trecut la seminarul Irinei Mureșanu, un număr de 25 studenți fiind admiși și la această ediție.
În cadrul seminarelor internaționale organizate de Institutul FAME’S din Skopje, Macedonia de Nord pentru formarea profesională a tinerilor muzicieni din Uniunea Europeanǎ, violonista Irina Mureșanu este invitatǎ ca solistă și mentor al orchestrei de cameră. Este a doua participare la Skopje, dupǎ succesul seminarului pe care l-a conceput și condus în iulie 2023, intitulat „Strune în jurul lumii“, cu care a susținut concerte în cadrul festivalului din Ohrid (Macedonia de Nord) și București.
Proiectul este susținut de ICR la solicitarea Ambasadei României de la Skopje.
***
Violonista Irina Muresanu, născută în România, concertează pe ambele maluri ale Atlanticului, având apariții în America de Nord, Canada, Caraibe, Europa, Asia și Africa de Sud. Este solistă, membră a orchestrei de cameră și pedagog. Este profesor la School of Music şi cadru didactic afiliat la Institute for Advanced Computer Studies de la Universitatea Maryland. Deţine un doctorat în Arte Muzicale la New England Conservatory. Este laureată a mai multor competiții internaționale prestigioase de vioară, printre care Montreal International, Queen Elisabeth, UNISA International String, Washington International și Schadt String Competition. Printre disticțiile obținute se numără Premiul Presser, Premiul Arthur Foote din partea Asociației Muzicale Harvard, Premiul Creative and Performing Arts din partea Universitatea Maryland, New Music USA Grant, Pro Musicis International Award.
Irina Mureșanu a fost recent distinsă cu prestigiosul premiu Fulbright U.S. Scholar 2024 și cu Independent Scholarship, Research and Creativity Award de la Universitatea Maryland, pentru proiectul „Infinite Strings”: crearea unei platforme concepută pentru a promova muzica de vioară pentru compozitori români. Este de asemenea beneficiara unei burse de trei ani din partea National Science Foundation și a unei burse „Grand Challenges” de la Universitatea Maryland pentru proiectul de cercetare „Educația muzicală pentru toți prin AI și Digital Humanities”. Este o interpretă pasionată a muzicii noi, având numeroase lucrări scrise și dedicate. Cele mai recente lansări sunt „Irina Muresanu interpretează Violeta Dinescu” pentru lucrări solo de vioară de Violeta Dinescu (septembrie 2023) și „Hybrid, Hints and Hooks” pentru lucrări solo și de violoncel/pian de Dan Dediu (octombrie 2021), ambele la casa de discuri Métier. Cântă pe o vioară Giuseppe Rocca, din 1849, cu un arcuș Étienne Pajeot.
Video 2023: https://www.youtube.com/watch?v=6c1KpbJwdGY