Uniunea Teatrală din România (UNITER) îşi exprimă profunda tristeţe la dispariţia celui care a fost regizorul Aureliu Manea (4 februarie 1945 - 13 martie 2014), „vizionarul” generaţiei sale.
A fost creatorul care a îmbogăţit lumea teatrului cu spectacole remarcabile, căci el a înţeles teatrul în epiderma lui gravă, complexă şi adesea derutantă. A trăit într-o profundă şi ascetă discreţie, slujbaş stăruitor al unei etici sănătoase, pierdută, însă. Aceea a purei şi delicatei absenţe. Aşa se face că puţine ştim despre Aureliu Manea, despre regizorul pentru care „spectacolele de teatru sunt sărbători ale vieţii fără bariere“.
Şi totuşi, cei care au avut ocazia să-i vadă creaţiile vorbesc despre geniul şi „nebunia” spectacolelor lui, despre faptul că au văzut şi simţit lumea cu alţi ochi după aceste experienţe unice.
Pentru Cătălina Buzoianu Aureliu Manea „este singurul regizor din ţara noastră a cărui artă s-a convertit în mitologie.
Într-un spaţiu care i-ar fi asimilat vocaţia spre mister, el ar fi obţinut statutul unui Grotowski sau al unui Kantor, adică dreptul de a avea laborator. Este singurul dintre noi (noi, ceilalţi, profesioniştii), care merita acest drept. A fost original, inimitabil, unic”.
Gábor Tompa spunea într-un interviu că este „unul dintre cei care au avut privilegiul să vadă câteva spectacole de Aureliu Manea. Cred că am văzut zece şi toate m-au fascinat: Arden din Kent de la Ploieşti, Phedra de la Sibiu, Medeea de la Turda, Aceşti nebuni făţarnici şi Titanic vals de la Teatrul Maghiar din Cluj”.
În final, la dispariţia unui om de valoarea lui Aureliu Manea, de al cărui anonimat poate suntem vinovaţi şi noi, nu ne rămân decât câteva cărţi revelatoare despre regie şi teatru: „Energiile spectacolului”, „Spectacole imaginare”, „Confesiuni”, „El, vizionarul, Aurelia Manea” şi un spectacol. Trilogia Aureliu Manea, după singurele texte scrise de regizor: „Penelopa rămâne îngândurată”, „Repetiţia de teatru”, „Zâna de la răsărit”, montat de Gábor Tompa la Teatrul Naţional Cluj, anul trecut.
Ne mai rămân, însă, şi câteva întrebări retorice: De ce este unic? De este inimitabil? De ce este original?
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!
