ICR, gazda unui eveniment emoționant dedicat lui Augustin Buzura
La Institutul Cultural Român a avut loc, joi seară, 5 octombrie, un eveniment extrem de emoționat dedicat memoriei și personalității lui Augustin Buzura. Discursurile rostite de Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, Angela Martin, autoarea
Supliment de poezie românească contemporană în revista literară „Hava Lehaba”
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Revista literară „Hava Lehaba” și Asociația Literară pentru Promovarea Poeziei ”Poetry Place”, a susținut apariția, în cadrul nr. 8 al revistei (vară 2017), a unui supliment de poezie românească
Prezentarea volumelor „Degete mici”, „Zilele regelui” și „Toate bufnițele” de Filip Florian cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, 12 - 14 septembrie 2017
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv vă invită, în perioada 12 – 14 septembrie 2017, la seria de evenimente de prezentare în Israel a volumelor „Degete mici”, „Zilele regelui” și „Toate bufnițele” semnate de Filip Florian. Evenimentele se vor desfășura
Celebrarea Zilei Limbii Române – Festival de poezie – 31 august 2017, ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv împreună cu Editura Familia din Israel și Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română (ASILR) celebrează Ziua Limbii Române printr-un Festival de poezie. Acesta va avea loc în data de 31 august, de la ora 17:00,
רומניה משתתפת ביריד הספרים הבינלאומי בירושלים. 11-15.06.2017
יריד הספרים הבינלאומי ה-28 יתקיים בין התאריכים 11-15 ביוני 2017, במתחם התחנה הראשונה בירושלים. הדוכן הרומני מאורגן עי משרד התרבות הרומני, בהשתתפותם של המכון
השקת ספר השירה "תקווה מתחת לשמש אפורה", מאת המשוררת הרומנית אנה בלנדיאנה, 6-8.06.2017, טבעון ותל אביב
המכון הרומני לתרבות בתל אביב, בשיתוף פעולה עם הוצאת קשב לשירה ואגודת הסופרים העברים במדינת ישראל, מתכבד להזמינכם ביום שלישי, 06. 06. 2017, וביום חמישי, 08.
Seara literară ”Literatura israeliană de limbă română - noi perspective”, 29 mai 2017, ora 17:00, sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, organizează o seară literară cu titlul ”Literatura israeliană de limbă română - noi perspective”. Evenimentul, în limba română, va avea
Lansarea volumului ”După colț” de Carol Feldman, 22 mai 2017, ora 17:00, sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Hasefer din București și AZOCLR - Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română, vă invită luni, 22 mai 2017, ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv, la o seară literar-artistică
הערב הסיפרותי "שירה בת-זמננו בשפה רומנית-יידיש-עברית" , יום חמישי, 18.05.2017, בשעה 18:00, במכון הרומני לתרבות בתל אביב
המכון הרומני לתרבות בתל אביב ,אגודת סופרי ועיתונאי יידיש בישראל ובית לייוויק מתכבדים להזמינכם לערב הסיפרותי שירה בת-זמננו בשפה רומנית-יידיש-עברית.
Lansarea volumului ”Întoarcerea din iad” de Aly Steinmetz, 23 martie 2017, ora 18:00, sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Cercul Cultural din Haifa, vă invită la o seară literară prilejuită de lansarea în Israel a volumului Întoarcerea din iad de Aly Steinmetz, apărut în 2016 la Editura Limes. Evenimentul, în limba română,
Lansarea cărții ” De-abia ieri a fost alaltăieri...” de Yoel Rippel, 9 martie 2017, ora 18:00, sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu A. M. I. R. – Organizația Unitară a Evreilor Originari din România în Israel și AZOCLR -Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română, vă invită joi, 9 martie 2017, ora 18:00
„Mihai Eminescu, natura umană a poetului de geniu”, seară literară dedicată operei poetului român, sub egida Zilei Culturii Naționale. 12 ianuarie 2017, ora 17:00, sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, vă invită joi, 12 ianuarie 2017, ora 17:00 la o seară literară specială dedicată operei poetului național al României, Mihai Eminescu. Evenimentul,