Fostul ambasador al Statelor Unite la București, Alfred H. Moses, își lansează în data de 21 februarie, la Institutul Cultural Român din New York, volumul de memorii Bucharest Diary: An American Ambassador’s Journey (Brookings Institution Press, 2018), o incursiune palpitantă într-o perioadă de răscruce a istoriei noastre recente. Lansarea va fi însoțită de un dialog al autorului cu Mark A. Meyer, președintele Camerei de Comerț Româno-Americane.
Alfred H. Moses a absolvit Școala Woodrow Wilson a Universității Princeton în 1952 și Facultatea de Drept a Universității Georgetown în 1956. Timp de doi ani, între 1980 și 1981, a fost unul dintre consilierii principali ai președintelui Jimmy Carter, iar în timpul administrației președintelui Bill Clinton a fost numit ambasador al Statelor Unite în România (1994-1997). În perioada 1999-2001, a fost reprezentantul special al președintelui SUA în Cipru. A ocupat, de asemenea, funcția de președinte al Comitetului Evreiesc American. În anul 2002, Președintele României i-a acordat „Ordinul pentru merit” în rang de Comandor.
În cea mai recentă carte a sa, Jurnal de București, fostul ambasador rememorează o perioadă crucială a istoriei României din ultimele decenii, volumul incluzând mărturii de primă mână referitoare la eforturile diplomatice, publice și private, care au jalonat drumul țării noastre dinspre dictatura comunistă către statutul de membru al NATO și al Uniunii Europene.
Unde: Institutul Cultural Român din New York, 200 E 38th Street, New York 10016, NY
Când: 21 februarie 2019, ora 19:00