Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui la sediu în perioada 3 august - 15 septembrie 2017 expoziția de grafică „Joacă de copil” semnată de tânăra artistă româncă Maruca Iordan.
Vor fi expuse aprox. 20 lucrări de dimensiuni medii și mici realizate pe hârtie în perioada 2016-2017, care exprimă universul copilăriei și al fanteziei, cu accent pe simbolistica specială utilizată de artistă și recurentă în toate lucrările acesteia.
În cadrul expoziției, publicul va avea ocazia să descopere un univers simbolistic special, inspirat de folclorul românesc și de tradiția de povestitor transmisă din generație în generație în societatea tradițională românească, elemente susținute de talentul artistic deosebit al tinerei artiste.
Expoziția a fost prezentată pentru prima dată la Librăria Cărturești Verona din București, fiind apoi itinerată în numeroase locații artistice din România.
Expoziția este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, de luni până joi între orele 10:00 - 16:00, precum și în timpul evenimentelor la sediu organizate în această perioadă.