- 10 July 2018
- Etichete Expoziția „Azulejo” ICR Lisabona
Ca urmare a succesului de public de care expoziția Azulejo, în viziunea artiștilor români s-a bucurat la galeria ICR Lisabona (2016) și la Muzeul de Arte Decorative din Viana do Castelo (2017) și ținând cont de interesul pentru tema expoziției dar și de dezinvoltura și maniera originală în care artiștii români revizitează paradigmele culturale ale spațiului lusitan, ICR Lisabona a lansat din nou propunerea de realizare a unor lucrări care să se integreze acestei tematici. Astfel, lucrărilor deja existente li s-au alăturat altele, inedite, care de această dată au fost găzduite, într-o scenografie somptuoasă, de către generoasele spații de expunere ale Centrului de Artă Contemporană „Quinta da Cruz“ din orașul portughez Viseu.
La vernisaj au fost prezente aproximativ 37 persoane și au luat cuvântul João Paulo Gouveia, reprezentantul primăriei Viseu, Daniel Nicolescu, directorul ICR Lisabona și Corina Duma, curatorul expoziției. Alexandre Pais, istoric de artă și curator al Muzeului Național Azulejo din Lisabona, care a însoțit expoziția în toate cele trei orașe în care a fost prezentată, a realizat o vizită ghidată, amintind faptul că este pentru prima oară când tematica azulejo este propusă unor artiști din altă țară, demers concretizat cu un rezultat atât de surprinzător.
Muzeul Quinta da Cruz este situat pe malul râului Pavia, la o distanță de 2,5 km de oraș. Este un spațiu de artă, cultură și agrement de interes public. Cu o zonă verde extinsă și o biodiversitate dendrologică remarcabilă, această instituție muzeologică dedicată artei contemporane include o expoziție permanentă, diverse expoziții temporare și ateliere de creație.
Prin intermediul acestei expoziții, ICR Lisabona a propus publicului portughez un dialog între cele două culturi de la extremele latinităţii. Azulejo, un element aparţinând patrimoniului istoric, fundamental pentru înţelegerea fenomenului artistic portughez, este revizitat de artiştii români într-o manieră contemporană, potrivit propriilor viziuni şi sensibilităţi.