Lucrarea Neural Mirror de Alex Cioacă și One Night Gallery la Bright Festival Brussels – prima participare a ICR la Festivalul luminii din Bruxelles
Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa la Bruxelles, a participat pentru prima dată la Bright Festival, organizat de oficiul de turism Visit. brussels, sub egida Președinției belgiene a Consiliului UE. Festivalul luminii, ajuns deja la a opta sa ediție,
Ateliere de creație pentru copii cu ocazia Mărțișorului, la Lisabona
Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză continuă tradiția sărbătoririi Mărțișorului, simbolul vestitor al primăverii. Evenimentul, realizat în colaborare cu Institutul Limbii Române, va avea loc în data de
ICR Tel Aviv organizează conferința „Personalități evreiești în viața orașului Iași”
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza și găzdui, în data de 22 februarie, de la ora 17:00, conferința „Personalități evreiești în viața orașului Iași”. Evenimentul va avea loc la sediul ICR Tel Aviv și va fi susținut de Alfred Poplingher
ICR Viena susține turneul cinematografic al regizorului Radu Jude în Austria
Institutul Cultural Român de la Viena susține turneul cinematografic al regizorului Radu Jude în Austria, cu producția „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, la Graz, Viena și Innsbruck. Filmul a fost lansat în 2023 și a primit Premiul Juriului
ICR Beijing celebrează Ziua Națională Constantin Brâncuși printr-o expoziție inedită
Institutul Cultural Român de la Beijing organizează expoziția de fotografie „Simboluri Eterne: Brâncuși în Retrospectiva Fotografică”, în perioada 19 februarie - 19 martie 2024. Expoziția va fi deschisă între orele 09:00- 16:00, la sediul ICR Beijing și
De Mărțișor, primăvara muzicală ajunge la Ambasada României în Italia
Marți, 27 februarie 2024, ora 19:00, la sediul Ambasadei României în Italia din Via Niccolò Tartaglia 40, va avea loc concertul „MĂRȚIȘOR. Primăvara muzicală la Ambasada României în Italia”, eveniment ce marchează, printr-un recital susținut de tânăra
Tradiția Mărțișorului, sărbătorită la Londra prin ateliere de creație pentru copii
Institutul Cultural Român de la Londra și Ambasada României la Londra, alături de Ambasada Republicii Moldova la Londra organizează, pe 24 februarie 2024, un eveniment creativ pentru copii, care marchează tradiția Mărțișorului. Astfel, copiii sunt așteptați
ICR susține participarea artistului vizual Sebastian Moldovan la rezidența International Artist Fellowship 2024 de la Seul
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, susține participarea artistului vizual român Sebastian Moldovan la rezidența artistică „International Artist Fellowship Program 2024” de la Seul. Proiectul este inițiat și organizat de prestigiosul
Proiecții de filme dedicate sculptorului Constantin Brâncuşi, la ICR Tel Aviv
Pentru a marca Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, ICR Tel Aviv va organiza și găzdui, în data de 29 februarie 2024, o seară comemorativă dedicată sculptorului român, dar şi regizorului Pavel Constantinescu / Ben Iosef Pavel. Evenimentul, desfășurat
IRCCU Veneția celebrează Ziua Națională Constantin Brâncuși printr-o conferință susținută de istoricul Doina Lemny
Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează marţi, 27 februarie 2024, de la ora 17:00, în Sala de Conferinţe din Palatul Correr, Veneția, conferinţa „Brâncuşi. Pasărea
Profesioniști din sfera cărții, în dialog la „Retrospectiva anului editorial românesc” organizată de ICR
Pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, Institutul Cultural Român a organizat, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), cea de-a doua ediție a unui eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume, intitulat „Retrospectiva
Curajul expresiei artistice, eveniment In memoriam Doina Botez, organizat de Accademia di Romania in Roma
Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Ambasada României în Italia și Asociația Culturală „Doina Botez” din Roma, organizează evenimentul „DOINA BOTEZ. In memoriam. Curajul expresiei artistice”, ce omagiază personalitatea artistei la un an de